Grav accident de circulație în Giurgiu - Două persoane au murit, printre care și un copil de 4 ani

Două persoane, între care un copil de patru ani, au murit, sâmbătă seară, într-un accident produs pe un drum judeţean din Giurgiu, unde un autoturism s-a izbit violent de un autotren. Alte două persoane au fost rănite, o femeie fiind inconştientă.

Iun 26, 2021 - 22:22
Urmărește-ne peGoogle news
Grav accident de circulație în Giurgiu - Două persoane au murit, printre care și un copil de 4 ani

Conform datelor furnizate de oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, accidentul a avut loc pe drumul judeţean 601, în zona pădurii din localitatea Malu Spart, fiind implicate un autoturism şi un tir.

„În autoturism se aflau trei adulţi şi un copil, iar în tir doar şoferul. Conducătorul autoturismului şi o pasageră au fost găsiţi încarceraţi şi au fost extraşi din autoturism cu ajutorul accesoriilor de descarcerare. Din nefericire şoferul, în vârstă de 40 de ani şi un băieţel în vârstă de 4 ani au decedat în urma acestui eveniment. Echipajele medicale au preluat o femeie, în vârstă de 35 de ani, pasageră în autoturism, inconştientă şi îi acordă primul ajutor. Cea de-a patra persoană din autoturism, o femeie de 37 de ani, a suferit un atac de panică”, transmite ISU Giurgiu.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Gărzii de Intervenţie Roata de Jos, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ.

De asemenea, în sprijin a fost solicitată o unitate de terapie intensivă mobilă şi elicopterul SMURD.