FOTO: Șoricel plutind pe un papuc, surprins de jurnaliștii care filmau dezastrul provocat de inundații

O echipă de știri care filma dezastrul provocat de inundațiile din Olanda a avut parte de un moment înduioșător.

Urmărește-ne peGoogle news
FOTO: Șoricel plutind pe un papuc, surprins de jurnaliștii care filmau dezastrul provocat de inundații

Jurnaliștii olandezi au dat peste un șoricel drăgălaș, care plutea într-un papuc ca pe o plută.

Reporterul și cameramanul au zărit întâi papucul, iar când s-au apropiat l-au descoperit înăuntru și pe “naufragiat”.

Au încercat să-l tragă spre un loc uscat, folosind prelungitorul microfonului, dar n-au reușit. Terenul era îmbibat cu apă și se cufundau cu picioarele în noroi.

Până la urmă, șoricelul a abandonat pluta improvizată, a sărit în apă și a pornit înot, în căutarea limanului.

Știrile ProTV