FOTO: O turistă a fost obligată să părăsească Veneția, după ce a pozat topless pe un monument dedicat victimelor de război

O turistă a fost obligată să părăsească Veneţia după ce a pozat topless pe un memorial dedicat victimelor de război, scrie CNN.

Ian 26, 2022 - 10:05
Urmărește-ne peGoogle news
FOTO: O turistă a fost obligată să părăsească Veneția, după ce a pozat topless pe un monument dedicat victimelor de război

Tânăra din Cehia, în vârstă de 30 de ani, s-a dezbrăcat vinerea trecută pe Monumento alla Partigiana şi a înotat în apa rece, apoi s-a aşezat lângă statuia dedicată unei partizane ucise în război pentru a se fotografia.

Un localnic, Mario Nason, care se plimba împreună cu fiul său, a văzut femeia şi pe cei doi însoţitori ai ei pe monumentul de lângă apă.

Dedicat femeilor care şi-au pierdut viaţa în luptele pentru eliberarea de fascism, memorialul reprezintă o statuie din bronz a unei femei ucise, reprezentată jumătate în apă, jumătate pe o platformă de bronz şi piatră. Aşezată lângă grădinile Biennale, este una dintre puţinele statui dedicate femeilor erou în Italia.

Femeia a fost abordată de poliţişti, fiind amendată cu 350 de euro (400 de dolari) şi a primit o sancţiune pentru comportament indecent, care include părăsirea pentru două zile a oraşului, dar şi o amendă suplimentară de 100 de euro.

Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a declarat pentru CNN că, potrivit raportului lor, femeia stătea întinsă pe monument, imitând-o pe femeia partizan pentru o fotografie.

Nu este prima dată când turiştii se comportă nepotrivit în Veneţia. Cu doar o săptămână mai devreme, un bărbat s-a dezbrăcat şi s-a scufundat în Grand Canal. Acesta nu a fost prins.

Alţii au fost amendaţi şi forţaţi să părăsească oraşul pentru pătrunderea pe un spaţiu interzis. Vara trecută, un turist scoţian a fost dat afară pentru că s-a scufundat de pe Podul Accademia în Canal Grande, după o noapte în care a băut. Şi în 2019, un cuplu german a fost expulzat pentru că a făcut cafea pe o sobă de camping sub Podul Rialto.

Sursa: Ziare.com