Fostul șef al Poliției Locale Oradea, care și-a înjunghiat fosta soție în fața blocului, a fost condamnat la închisoare

Fostul şef al Poliţiei Locale Oradea Paul Kövér a fost condamnat la opt ani şi opt luni de detenţie pentru tentativă la omor calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, după ce, la începutul acestui an, şi-a sechestrat fosta soţie, iar apoi a încercat să o ucidă în parcarea blocului, înjunghiind-o de mai multe ori.

Dec 28, 2021 - 17:48
Ian 1, 2022 - 11:42

Potrivit soluţiei publicate pe portalul Tribunalului Bihor, pe lângă pedeapsa principală, Kövér are interdicţie de a mai purta vreo armă, de a se apropia de locuinţa ori locul de muncă ale victimei sale timp de cinci ani după ispăşirea pedepsei şi a fost obligat la cheltuieli judiciare de 3.000 de lei către stat şi 9.347 lei către fosta soţie.   

Soluţia pronunţată nu este definitivă.

Bărbatul, care e judecat în stare de arest preventiv, mai poate ataca hotărârea judecătorească la Curtea de Apel Oradea.   

Fostul şef al Poliţiei Locale Oradea a fost trimis în judecată pe 30 ianuarie, în acest an, după un atac şocant asupra fostei sale soţii, comis pe 10 ianuarie.

În acea zi, bărbatul şi-a sechestrat victima într-un apartament pentru mai multe ore, iar apoi, când aceasta l-a convins să o elibereze, a condus-o în faţa blocului unde aceasta locuieşte şi a înjunghiat-o de mai multe ori în parcare, iar apoi a fugit, ascunzându-se într-o clădire aflată în construcţie.

Atacul a fost surprins şi de camerele de supraveghere. În imagini se vede că bărbatul îşi atacă soţia de mai multe ori şi că aceasta e salvată de o persoană care o trage în holul blocului, în momentul în care femeia ajunge la uşă.   

În timpul cercetărilor, fostul şef al Poliţiei Locale Oradea a uzat de dreptul la tăcere şi a încercat să-şi justifice fapta susţinând atunci că ar fi fost “în stare de şoc”.

Expertiza psihiatrică dispusă în caz a arătat, însă, că a avut discernământ la momentul comiterii faptei şi putea răspunde penal pentru ce a făcut.  

Iniţial, Paul Kövér a fost cercetat pentru tentativă la omor, ulterior, însă, potrivit adevărul.ro, acuzația a fost schimbată în tentativă de omor calificat, dovezile indicând că fostul şef al Poliţiei Locale a premeditat fapta.