Fostul preşedinte al Consiliului Județean Braşov, Aristotel Căncescu, a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare
Fostul șef al Consiliului Judeţean Brașov, Aristotel Căncescu, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Brașov la 7 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, într-un dosar de corupţie ce vizează fapte din perioada 2006-2014, informează publicaţia locală Braşov.net, potrivit Libertatea.ro.

Aristotel Căncescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, precum şi 2 ani pentru trafic de influenţă şi 3 ani şi 6 luni pentru abuz în serviciu.
Prin contopire, s-a ajuns la pedeapsa finală de 7 ani şi 10 luni de închisoare, se arată în decizia Curţii de Apel.
Potrivit procurorilor DNA, obiectul dosarului îl reprezintă fapte desfășurate în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2014.
Procurorii au susţinut că Aristotel Căncescu, preşedintele al Consiliului judeţean Brașov, şi Ispas Radu Petru, administrator public al judeţului Brașov, şi-au folosit funcția publică de autoritate locală pentru interesele proprii și ale firmelor SC Gotic SA (reprezentată de Ion Diniță) și SC Ramb Sistem SRL, respectiv ale persoanelor care le administrau.
Aceste două firme „de casă” dețineau aproape toate contractele derulate de CJ Brașov, întrucât le erau acordate preferențial, prin încredințare directă, ca urmare a dispoziției inculpatului Căncescu Andrei Aristotel, arată DNA.