Fostul fotbalist Gheorghe Barbu a murit la doar 53 de ani

Gheorghe Barbu, fost fotbalist, cu peste 200 de meciuri în prima divizie, a decedat la vârsta de 53 de ani, a anunţat clubul Unversitatea Cluj.

Oct 31, 2021 - 13:17
Urmărește-ne peGoogle news
Fostul fotbalist Gheorghe Barbu a murit la doar 53 de ani

Născut la Moreni, Gheorghe Barbu şi-a început cariera de jucător la Universitatea Craiova, după care a mai trecut pe la Electroputere, Farul Constanţa, Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Naţional.

El a antrenat echipa mare a Universităţii Cluj, dar şi formaţia secundă. Ca tehnician, a mai fost pe banca unor echipe precum CSM Reşiţa, Unirea Jucu, Dacia Unirea Brăila şi Unirea Dej.

Fostul atacant era managerul echipei Someşul Dej din Liga a III-a.

"Cu mare regret, anunţăm trecerea în nefiinţă, mult prea rapidă, a managerului sportiv al echipei noastre, domnul Gică Barbu. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!", a scris gruparea din al treilea eşalon, pe Facebook. 

Gheorghe Barbu era dorit de Gică Hagi la academia pe care o conduce.