Fondatoarea și solista trupei The Ronettes, Ronnie Spector, a murit la vârsta de 78 de ani

Cântăreața Ronnie Spector, cofondatorare a celebrei trupe The Ronettes din anii 1960, a murit la vârsta de 78 de ani, după o ”scurtă bătălie cu cancerul”, a transmis familia sa într-o declarație de presă citată de BBC și preluată de Hotnews.

Fondatoarea și solista trupei The Ronettes, Ronnie Spector, a murit la vârsta de 78 de ani
Foto: ronniespector.com

Vedeta pop a devenit celebră cu hiturile ”Be My Baby”, ”Baby I Love You” și ”Walking in the Rain”.



Familia i-a adus un omagiu, spunând că Ronnie și-a trăit viața cu zâmbetul pe buze, cu o scânteie în privire și cu simțul umorului.

"Era plină de iubire și recunoștință. Firea ei jucăușă, vocea veselă și prezența ei magică vor trăi veșnic în amintirea celor care au cunoscut-o, au auzit-o și au văzut-o”.

Născută în 1943 în Manhattan, Veronica Yvette Bennett pe numele ei real a atins celebritatea la vârsta de numai 18 ani, alături de trupa Ronette fondată cu sora și verișoara sa.

Cele trei fete au atras atenția producătorilor în timp ce cântau în cluburile din New York, remarcându-se prin atitudinea, coafurile, machiajul și stilul liberal.

Ronnie l-a cunoscut astfel pe producătorul Phil Spector, cu care avea să se căsătorească. Cei doi au adoptat 3 copii, însă după șase ani de mariaj marcat de violență și abuzuri au divorțat.

În memoriile sale, cântăreața povestea că soțul ținea în pivnița casei un sicriu pentru a-i aminti că o va ucide dacă îl părăsește. În 1972, a reușit să fugă de acasă desculță.



Fostul soț a murit în închisoare, anul trecut, el executând o condamnare pentru crimă.

Trupa The Ronettes este considerată deschizătoare de drumuri pentru femeile din industria muzicii.

"Nu ne temeam să fim sexy”, mai povestește starul în memoriile sale publicate în 2004 cu titlul ”Be My Baby: How I Survived Mascara, Miniskirts, and Madness” (Vrei să fii iubitul meu: Cum am supraviețuit rimelului, fustelor mini și nebuniei n.red).