Florin Cîțu, paralelă cu criza economică din 2008 - „Lecțiile unei crize uitate”: Declarațiile oficialilor români, cu câteva zile înainte ca țara să intre într-o criză economică care a durat 4 ani

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a amintit duminică dimineaţă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, declaraţiile oficialilor români cu câteva zile înainte că România să fie afectată de criza din 2008. Reacţia fostului premier vine la scurt timp după ce preşedintele Iohannis şi premierul Ciucă au susţinut că principala cauză a creşterii inflaţiei este războiul din Ucraina.

Mai 15, 2022 - 12:43
Urmărește-ne peGoogle news
Florin Cîțu, paralelă cu criza economică din 2008 - „Lecțiile unei crize uitate”: Declarațiile oficialilor români, cu câteva zile înainte ca țara să intre într-o criză economică care a durat 4 ani
Foto: Guvernul României

Lecțiile unei crize uitate. Declarații ale oficialilor români cu câteva zile înainte ca România să între într-o criză economică care a durat aproximativ 4 ani”, scrie Florin Cîţu, pe Facebook.

Preşedintele Senatului aminteşte declaraţia fostului preşedinte Traian Băsescu, la 10 zile după falimentul Lehman Brothers.

„Nu estimez transferul acestui cutremur în România”, a spus șeful statului de atunci, exprimându-și convingerea că în 2009 ritmul mediu de creștere economică se va menține în intervalul 5 – 7%. „Concluzia: se simte, dar nu ne va afecta profund astfel încât să spunem că vom întră într-o perioada de criză”.

Florin Cîţu continuă cu un citat din fostul premier liberal Călin Popescu Tăriceanu, la 7 zile după falimentul Lehman Brothers: „Răspunsul este clar nu, (criza financiară internațională n.red.) nu va avea efecte asupra economiei și asupra cetățenilor”, „România va avea, în 2008, cea mai mare creștere economică din istoria sa modernă. PNL mai are multe de făcut pentru România”. „Nu vom aplica logica stângii, adică să creștem salariile și pensiile și apoi să vedem dacă avem resursele necesare”. „O guvernare de stânga, un program de stânga va ruina România. Dacă va veni la putere, PSD va începe prin a crește taxele. Vor să elimine cota unică de impozitare, așa cum au afirmat în mai multe rânduri. Asta pentru că numai prin mărirea taxelor pot acoperi promisiunile fără acoperire pe care le-au făcut. Vor fi de ajuns câteva luni dacă stânga va veni la putere pentru a îngenunchea țară, pentru că creșterea economică să înceteze”, spunea la acel moment Tăriceanu, potrivit lui Florin Cîţu.

În finalul postării, Florin Cîţu îl citează pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu 6 zile înainte de falimentul Lehman Brothers: „Citind textele respectivilor analişti străini, cu greu am găsit vreun argument solid care să justifice încadrarea Româ­niei în zona de risc a aterizării dure. Dimpotrivă.” „Consideraţi, aşadar, că în România creşterea economică înaltă va continuă? Consider că şi în anii ce vin vom avea creştere economică în România. Desigur, o creştere economică mai aproape de potenţialul pe care experţii Băncii Naţionale l-au evaluat la circa 6 la sută pe an.” „Ei bine, deși suntem într-un an electoral, avem motive să credem că deficitul bugetar în 2008 se va menține sub nivelul de 3%”, spunea atunci guvernatorul Mugur Isărescu.

La câteva zile după aceste declarații România întra într-o criză care a prins milioane de români nepregătiți.”, a mai scris Florin Cîțu.

Vineri, Florin Cîţu a transmis, pe Facebook, că în următorul BEX al PNL voi cere ca guvernul, coaliția de guvernare, să prezinte rapid un plan prin care inflația scade sub 10% până la finalul anului și creșterea economică își revine din trimestrul III al acestui an.

„Este datoria noastră de liberali față de români să venim cu un plan ambițios care să livreze inflație mică, dobanzi mici si crestere economica peste asteptari. Stiu ca putem. Altfel, inflație mare, deficite mari, dobânzi mari si dezastru economic poate livra oricine”, mai scria acesta.

Joi, 12 mai, premierul Ciucă a susţinut că principala cauză a creşterii inflaţiei este războiul din Ucraina.

Anterior, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că „aceste crize și cele care vor urma – toate acestea – au o singură cauză, și această cauză este războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Nu încercați să căutați vinovații în Parlament, în politică. Și să nu trăim cu iluzii deșarte, și dacă se termină mâine războiul, crizele nu se vor încheia”, a completat Klaus Iohannis.

Rata anuală a inflației a crescut la 13,76% pentru luna aprilie, de la 10,2% în luna martie, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.