Florin Cîţu nu vede rezolvarea crizei facturilor la energie cu bani de la buget și vrea un fond de investiții multianual

Liderul PNL, Florin Cîţu, nu îşi doreşte rezolvarea crizei facturilor la energie cu bani de la buget, susţinând că acest lucru nu ar rezolva problema structurală a preţurilor, în opinia sa soluţia optimă fiind un plan de investiţii multianul asumat transpartinic, au declarat surse liberale citate de Adevărul.ro.

Ian 17, 2022 - 10:53
Urmărește-ne peGoogle news
Florin Cîţu nu vede rezolvarea crizei facturilor la energie cu bani de la buget și vrea un fond de investiții multianual
Foto: Florin Cîțu

Florin Cîțu este interesat de orice soluție pentru facturile la energie care nu discriminează și care se aplică unitar în toate sectoarele din economie. În acelasi timp, a avertizat că aceste soluții, cu bani de la buget pentru persoane fizice și companii, nu rezolvă problmea structurală a prețurilor din energie. Trebuie un plan de investiții multianual, asumat transpartinic pentru a asigura securitatea energetică a României”, au explicat surse liberale pentru Libertatea.ro.

Coaliţia de guvernare PSD-PNL-UDMR se reuneşte la ora 17:00, la Parlament, pentru a discuta măsuri în domeniul energiei.

Va fi prima ședință de coaliție din 2022 și la ea vor mai participa ministrul PNL al energiei, Virgil Popescu, reprezentanți ai Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și reprezentanți ai Autorității pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni dimineață, 17 ianuarie, că social-democrații au stabilit deja măsurile în domeniul energiei și urmează să le discute în ședința de coaliție care va avea loc diseară la Parlament.

Nu este admis să liberalizezi prețul energiei în plină pandemie”, a transmis Ciolacu.

Ciolacu a afirmat că măsura propusă de PSD, de a reduce TVA-ul la energie și gaze de la 19% la 5%, poate fi suportată din buget.