Femeie din Botoșani, condamnată după ce și-a bătut soacra din cauza unor comentarii de pe Facebook

O femeia din Botoșani a fost condamnată penal după ce a refuzat să se împace cu soacra sa, după ce tot ea o bătuse până a băgat-o în spital, din cauza unor comentarii de pe Facebook.

Dec 4, 2021 - 16:46
Urmărește-ne peGoogle news
Femeie din Botoșani, condamnată după ce și-a bătut soacra din cauza unor comentarii de pe Facebook

O tânără din Dorohoi a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Suceava la plata unei amenzi penale de 3.000 de lei (echivalentul a 200 de zile amendă a câte 15 lei pe zi) precum și plata unor daune morale de 3.000 de lei față de mama soacră, scrie Monitorul de Botoșani.

Agresiunea a avut loc în august 2018 în Dorohoi, când tânăra care mergea cu mașina alături de fratele său a zărit-o pe stradă pe soacra sa, cu care se afla de mai mult timp într-o relație conflictuală.

Femeia s-a decis pe loc să-i aplice o lecție soacrei din cauza unor comentarii și mesaje schimbate pe Facebook, așa că a oprit mașina și a tăbărât pe ea, împreună cu fratele ei.

Potrivit unei martore, femeia a fost doborâtă la pământ și lovită apoi cu picioarele de cei doi frați. ”Dă-i în cap, omoar-o!”, striga nora către fratele ei, moment în care martora a intervenit ca să-i despartă.

Soacra a ajuns la spital, iar la audieri cei doi frați au spus că femeia ar fi sărit la bătaie, când nora ei a întrebat-o ce e cu postările de pe Facebook.

În cele din urmă, cei doi frați au fost trimiși în judecată pentru lovire și alte violențe. Tânărul s-a împăcat cu victima sa și i-a plătit daune morale de 3.000 de lei pentru a scăpa de orice repercusiune penală, astfel încât magistrații l-au achitat definitiv.

În schimb, nora nu a vrut să se împace cu soacra ei, motiv pentru care procesul a mers mai departe, până la condamnarea penală definitivă.

Știrile ProTV