Familia fetei ucise pe trecerea de pietoni cere polițistului despăgubiri de 6 milioane de euro, rudele fetei rănite vor un milion de euro

Familia Raisei, fetița care a murit lovită de mașină pe trecerea de pietoni joi, 13 ianuarie, în Capitală, cere polițistului care se afla la volan despăgubiri de 6 milioane de euro.

Ian 19, 2022 - 16:02
Ian 19, 2022 - 17:46
Urmărește-ne peGoogle news
Familia fetei ucise pe trecerea de pietoni cere polițistului despăgubiri de 6 milioane de euro, rudele fetei rănite vor un milion de euro

Adrian Cuculis, avocatul familiei victimei, a declarat pentru știri.tvr.ro, că zilele următoare cererea pe care o va înainta Parchetului și instanței e de constituire ca parte civilă la plafonul maxim de 6 milioane de euro pentru decesul Raisei.

Familia fetei rănite în același accident ar urma să ceară un milion de euro pentru fracturile suferite și traumă, potrivit avocatului.

Polițistul care a produs accidentul se află acum sub control judiciar și va fi audiat din nou peste două zile.

Surse apropiate anchetei susțin că acesta s-ar fi uitat în telefon chiar înainte de a le lovi cu mașina pe cele două minore, potrivit stiri.tvr.ro.

De marți, 18 ianuarie, polițiștii sunt obligați să comunice indicativul mașinii de serviciu și motivul deplasării în regim prioritar, iar șefii direcți vor verifica dacă semnalele luminoase și acustice sunt folosite corect și dacă deplasarea cu viteză este justificată de gravitatea cazului.

Săptămâna trecută, două fetiţe, cu vârste de 11 şi 13 ani, au fost lovite pe o trecere de pietoni pe Bulevardul Laminorului, din Sectorul 1 al Capitalei, iar una dintre ele a murit. O maşină de poliţie, care ar fi fost în misiune, a dat peste ele. Martorii de la faţa locului spun că maşina nu avea aprinse semnalele acustice.

Pentru fata de 13 ani au fost aplicate manevre de resuscitare, însă victima nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.

A doua victimă, o fată de aproximativ 11 ani, a suferit numeroase traumatisme, dar este în viaţă, fiind transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu.