Emilia Șercan acuză autoritățile statului că au încercat să o compromită, după ce l-a acuzat de plagiat pe Nicolae Ciucă - Reacția Poliției

Poliția a reacționat luni, 4 aprilie, după ce jurnalista Emilia Șercan a acuzat autoritățile statului că au condus o operațiune de discriminare și intimidare împotriva ei după ce a dezvăluit că teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă este plagiată.

Apr 4, 2022 - 16:27
Urmărește-ne peGoogle news
Emilia Șercan acuză autoritățile statului că au încercat să o compromită, după ce l-a acuzat de plagiat pe Nicolae Ciucă - Reacția Poliției
Foto: Emilia Șercan/ Facebook

Poliția Română a transmis că au fost înregistrate trei dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare, de violare a vieții private și cel de-al treilea, privind tot săvârșirea infracțiunii de violare a vieții private. Ulterior a fost extinsă urmărirea penală, in rem și pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic.

Comunicatul transmis de Poliție:

Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la amenințarea unei persoane, precum și la,, scurgerea de informații”, Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

La nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, au fost înregistrate 3 dosare penale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare, de violare a vieții private și cel de-al treilea, privind tot săvârșirea infracțiunii de violare a vieții private.

Cele două dosare penale, referitoare la săvârșirea infracțiunii de violare a vieții private, au fost reunite și ulterior a fost extinsă urmărirea penală, in rem, și pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, motiv pentru care a fost declinată competența, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, la data 14.03.2022.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București efectuează cercetări, în anchetă proprie.

La acest moment, la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, există în lucru doar dosarul penal referitor la amenințare, sub supravegherea procurorului, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, fiind efectuate activități specifice, în vederea identificarii autorului.

În prezent, se așteptă un răspuns, într-un ordin european de anchetă, vital pentru continuarea activităților procedurale.

În ceea ce privește audiența persoanei în cauză, la conducerea Poliției Române, aceasta s-a concretizat într-o notă de audiență. De asemenea, tot în acest context, persoana în cauză a depus o nouă sesizare, la nivelul Direcției Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Documentele astfel întocmite au fost înaintate unității de parchet competente, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, conform prevederilor Codului de Procedură Penală și ale Ordinului Comun M.A.I.-P.I.C.C.J. nr. 56/12/C/2014, pentru aprobarea Normelor metodologice privind înregistrarea, evidența unitară, circuitul sesizărilor penale și coordonarea administrativă a activităților dispuse organelor de poliție de către procuror.

Precizăm faptul că organele de cercetare penală din cadrul instituției noastre efectuează activitățile dispuse de procuror, iau toate măsurile necesare și formulează propuneri corespunzătoare, cu operativitate și responsabilitate.

Jurnalista de investigații Emilia Șercan denunță, într-un text publicat pe site-ul Pressone, o operațiune de discreditare și intimidare la care a fost supusă după 18 ianuarie 2022, data la care a dezvăluit că teza premierului României, Nicolae Ciucă, este plagiată.

(...) Am decis să vorbesc public atât despre operațiunea de intimidare a cărei țintă sunt, cât și despre operațiunea paralelă, cea de mușamalizare a scurgerii de informații, care se derulează cu complicitatea conducătorilor unor instituții care ar trebui să-mi asigure protecția atât ca cetățean, cât și ca jurnalist. (...)

Sunt revoltată de perspectiva că autoritățile române mai întâi orchestrează și apoi camuflează o operațiune de discreditare a unui jurnalist care, în ultimii șapte ani, a scris despre corupția academică generalizată, despre politicieni, magistrați, polițiști sau ofițeri de informații care și-au dobândit titlurile academice prin fraudă. (...) am motive serioase să cred că în prezent siguranța mea este în pericol”, a scris jurnalista Emilia Șercan.