Două persoane au murit și una a fost rănită înaintea unui concert-tribut dedicat trupei ABBA, în Suedia

Două persoane au murit şi o a treia a fost accidentată după ce un spectator a căzut de la etajul al şaptelea al unei săli de concerte din Suedia peste publicul reunit la parterul clădirii, a anunţat miercuri, 3 noiembrie, un purtător de cuvânt al Poliţiei din oraşul Uppsala, citat de CNN.

Noi 3, 2021 - 13:38
Urmărește-ne peGoogle news
Două persoane au murit și una a fost rănită înaintea unui concert-tribut dedicat trupei ABBA, în Suedia

Tragicul incident s-a produs în seara zilei de marţi, cu aproximativ 30 de minute înaintea unui concert-tribut dedicat trupei ABBA, conform unui anunț făcut de un purtător de cuvânt al poliției locale, care citează CNN. 

Aproximativ 1.000 de persoane s-au reunit la Sala de Concerte şi Congrese din Uppsala, oraş aflat la 70 de kilometri nord de capitala Suediei, Stockholm, pentru a asista la acel eveniment muzical.



Cu puţin timp înainte de începerea concertului, un bărbat de aproximativ 80 de ani a căzut de la etajul al şaptelea peste doi spectatori. Vorbim despre un bărbat şi o femeie, ambii în jurul vârstei de 60 de ani, care se aflau în foaierul de la parterul sălii de spectacol.

Cei doi bărbaţi au murit, iar femeia accidentată a fost transportată de urgență la spital. Din fericire, aceasta este în afara oricărui pericol.

O anchetă a poliției este în curs de desfășurare.