Doi români, prinși în flagrant, în timp ce încercau să fure ouă dintr-un automat cu autoservire, în Austria

Polițiștii austrieci au prin în flagrant delict doi tineri români care furaseră aproape 100 de ouă dintr-un automat cu autoservire instalat lângă o fermă, notează Libertatea.ro.

Noi 29, 2021 - 13:01

Făptașii au fost prinși în flagrant delict de proprietar sâmbătă seară.

Bărbatul a urmărit mașina în care cei doi au fugit și a anunțat poliția, iar agenții i-au arestat pe suspecți.

Automatul de autoservire pentru produse agricole din Schleissheim fusese deja spart de cinci ori de la sfârșitul lunii octombrie până acum.

Făptuitorii au încercat de fiecare dată, folosind uneori o rangă, să spargă cu forța caseta de bani montată pe peretele automatului fermei. Au reușit să fure banii din casetă.

Sâmbătă seară, cei doi români au venit din nou să fure.

Fermierul în vârstă de 39 de ani a observat incidentul, a urmărit mașina în care cei doi au fugit și a anunțat poliția.

Bărbatul a continuat să informeze ofițerii despre locație, până când polițiștii au reușit să localizeze vehiculul în Thalheim, lângă Wels și să îl oprească, după o scurtă urmărire. Cele două persoane din mașină, un tânăr de 28 de ani și unul de 20 de ani, au fost arestați.

De asemenea, polițiștii au găsit ranga și au constatat că mașina, care nu avea dreptul să circule, avea atașate plăcuțe de înmatriculare pe care șoferul le furase de la alt vehicul.

Poliția a raportat că 93 de ouă au fost confiscate de la domiciliul unuia dintre cei doi români.

Libertatea.ro