Dmitri Medvedev, despre țările care expulzează diplomați ruși: Pe cine au pedepsit? Vom ajunge să ne privim unii pe alţii doar prin vizorul armei

Rusia va răspunde proporţional la expulzarea diplomaţilor săi dintr-o serie de ţări occidentale, a declarat, luni seară, Dmitri Medvedev, fostul preşedinte şi actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al ţării.

Apr 5, 2022 - 09:20
Urmărește-ne peGoogle news
Dmitri Medvedev, despre țările care expulzează diplomați ruși: Pe cine au pedepsit? Vom ajunge să ne privim unii pe alţii doar prin vizorul armei
Sursa foto: Kremlin.ru/ Wikimedia

Într-o postare pe canalul său Telegram, Medvedev a afirmat: ”Toată lumea ştie răspunsul: va fi simetric şi distructiv pentru relaţiile bilaterale. Pe cine au pedepsit? În primul rând, pe ei înşişi. Dacă acest lucru continuă, vom considera potrivit, aşa cum am scris pe 26 februarie, să închidem uşa ambasadelor occidentale”.

Medvedev a apreciat că ”va fi mai ieftin pentru toată lumea”.

Şi atunci vom sfârşi prin a ne privi unii pe alţii doar prin vizorul armei”, a adăugat Dmitri Medvedev.

Luni, Franţa a declarat că va expulza 35 de diplomaţi ruşi din cauza acţiunilor Moscovei în Ucraina, iar Germania a declarat ”un număr semnificativ” de diplomaţi ruşi ca fiind indezirabili.