Deputatul PSD Mihai Weber este noul șef al Comisiei Speciale pentru controlul asupra activității SIE
Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea deputatului PSD Mihai Weber în funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe.
Votul a fost secret, cu buletine, și s-au înregistrat 311 voturi „pentru” şi 43 „împotrivă”.
Mihai Weber îl înlocuieşte în această funcţie pe deputatul USR Nicu Fălcoi, care a preluat preşedinţia Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Parlamentarii au mai hotărât, la propunerea grupului PNL, ca deputatul neafiliat Antonel Tănase, care era secretar al Comisiei de control al SIE, să nu mai facă parte din această comisie.
Potrivit National.ro, deputaţii social-democraţi Silviu Nicu Macovei şi Oana Consuela Florea să fie numiţi membri ai Comisiei pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii, în locul deputatului Mitică-Marius Mărgărit şi, respectiv, al senatorului Marius Dunca.
Sursa: Național.ro