Deduceri de până la 1700 de lei pe lună pentru familiile în care părinții sunt salariați

Deputatul Alin Apostol (USR) va depune săptămâna viitoare un proiect de lege pentru sprijinirea familiilor cu copii, dacă cel puțin unul dintre părinți are un serviciu fiscalizat.

Apr 12, 2022 - 16:41
Urmărește-ne peGoogle news
Deduceri de până la 1700 de lei pe lună pentru familiile în care părinții sunt salariați
Foto: Colaj 7Media/ imagine cu caracter ilustrativ

Indemnizația pentru sprijinirea familiei ar putea aduce până la 1700 de lei în plus pe lună, susține inițiatorul legii. Deputatul Alin Apostol va propune ca familiilor care au copii să li se deducă din impozitul reținut la sursă (la angajator) o sumă care poate ajunge până la 1700 de lei.

Astfel, venitul obținut din activități salarizate ar crește, în funcție de numărul copiilor, al surselor de venit și al nivelului salarial.

De asemenea, pentru echitate socială, deducerile vor fi invers proporționale cu venitul realizat: cei cu salarii mai mici vor putea deduce mai mult, deci vor avea venituri mai mari.

Această indemnizație nu ar mai fi condiționată de birocrație, ca în prezent, când pentru ajutoare de câteva sute de lei românii trebuie facă dovada că nu au animale domestice în gospodărie sau utilaje agricole, că au venituri mai mici de 530 de lei pe membru de familie etc.

De asemenea, acest proiect ar combate abandonul (primirea indemnizației fiind condiționată de o prezență a copilului de 90%, în anul școlar precedent) și ar stimula natalitatea, cota crescând odată cu numărul copiilor.

Dacă actualul sistem oferă un ajutor modest familiilor din rural, indemnizația pentru familie va crește substanțial venitul angajaților din urban.