Dan Vîlceanu, precizări despre plafonarea contribuțiilor din Sănătate: Principiul pe care l-am enunţat este „Taxe mai mici pentru toată lumea, dar plătite de toată lumea”

Stabilirea unui plafon pentru contribuțiile la Sănătate este un scenariu de lucru care ar putea fi implementat alături de alte reforme ale sistemului fiscal prevăzute în PNRR și ar compensa într-o oarecare măsură eliminarea unor scutiri din prezent, cum sunt cele pentru IT-iști și construcții.

Dan Vîlceanu, precizări despre plafonarea contribuțiilor din Sănătate: Principiul pe care l-am enunţat este „Taxe mai mici pentru toată lumea, dar plătite de toată lumea”
Precizările au fost făcute de ministrul demis al Finanțelor, Dan Vîlceanu, pentru Profit.ro. Potrivit acestuia, eliminarea excepțiilor de la taxare și unele măsuri de compensare fac parte dintr-un pachet de reforme pe o perioadă de cinci ani.
Lucrurile astea nu se întâmplă acum. Plafonarea contribuției la sănătate vine la pachet cu alte măsuri, pe un orizont mai lung de timp. Se va aplica pentru toți și va compensa într-o oarecare măsură eliminarea scutirilor pentru anumite domenii, cum ar fi IT, cercetare și chiar construcții", a scris Dan Vîlceanu.
Într-o postare pe Facebook, Vîlceanu susține că se urmărește totodată principiul „taxe mai mici pentru toată lumea, dar plătite de toată lumea”. „Trebuie să existe echitate și la salarii mici, și la salarii mari”, a comentat acesta.
De asemenea, Vîlceanu amintește că un plafon la sănătate a existat până în 2017, dar PSD l-a desființat.
Plafonul la contribuțiile de sănătate a existat până în 2017, când PSDragnea l-a desființat. Asta a condus la migrarea contractelor de muncă spre microîntreprinderi. Nu vom lua nicio decizie înainte să avem o discuție cu toți factorii implicați. Plafonarea contribuției la sănătate vine la pachet cu alte măsuri, pe un orizont mai lung de timp”, a scris Dan Vîlceanu pe Facebook.