Dan Vîlceanu: „Dacă aş spune că domnul Ghinea a fost un ministru slab, aş fi ipocrit şi aș spune un lucru care poate fi uşor demontat, prin PNRR”

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, afirmă că ar fi "ipocrit" dacă ar spune că predecesorul său, Cristian Ghinea (USR), a fost un ministru slab, noul deţinător al portofoliului arătând că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României este unul dintre cele mai bune. Vîlceanu susţine însă că, în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene prin alte programe, "lucrurile sunt de nota 7".

Dec 10, 2021 - 09:49
Urmărește-ne peGoogle news
Dan Vîlceanu: „Dacă aş spune că domnul Ghinea a fost un ministru slab, aş fi ipocrit şi aș spune un lucru care poate fi uşor demontat, prin PNRR”

"Nu aş putea spune că am găsit un minister neorganizat sau un minister mult mai organizat decât trebuia. Să ştiţi că nu am cuvinte critice la adresa domnului Ghinea, e un om căruia îi apreciez munca, cel puţin în ceea ce înseamnă PNRR, pentru că este ministrul care a negociat cu Comisia acest PNRR care a fost un PNRR apreciat, să ştiţi, la nivel european şi ăsta este un lucru cunoscut public, faptul că PNRR-ul românesc este unul dintre cele mai bune, cel puţin dacă luăm în considerare calificativele pe care le-am primit de la responsabilii europeni. Aşa că dacă aş spune acum că domnul Ghinea a fost un ministru slab nu aş face decât să fiu ipocrit şi să spun un lucru care poate fi uşor demontat, cel puţin în ceea ce înseamnă PNRR”, a afirmat Dan Vîlceanu, joi seară, într-o intervenţie telefonică la B1 Tv.  

Fostul ministru al Finanțelor a susţinut că, în condiţiile în care Cristian Ghinea s-a concentrat pe PNRR, la unele dintre celelalte programe operaţionale pe fonduri europene din actualul exerciţiu financiar "lucrurile sunt de nota 7".   

"Am absorbit cam 54% din sumă şi cred că media este undeva la 56-57 la nivel european", a adăugat Dan Vîlceanu, referindu-se la gradul de absorbţie în cadrul altor programe operaţionale pe fonduri de la Uniunea Europeană, notează Adevărul.ro.