Curtea Constituțională de la Roma: Copiii din Italia ar trebui să primească numele de familie ale ambilor părinți

Copiii italieni ar trebui să primească numele de familie ale ambilor părinţi, a decis Curtea Constituţională de la Roma, modificând astfel tradiţia prin care toţi nou-născuţii sunt numiţi automat după tatăl lor, notează Hotnews.

Urmărește-ne peGoogle news
Curtea Constituțională de la Roma: Copiii din Italia ar trebui să primească numele de familie ale ambilor părinți
Foto: Pixabay/ Imagine cu caracter ilustrativ

Actuala practică este „discriminatorie şi dăunătoare pentru identitatea” copilului, a precizat instanţa supremă din Italia într-un comunicat, adăugând că ambii părinţi ar trebui să aibă posibilitatea de a alege numele de familie ale copiilor lor.

Copiii ar trebui să primească numele de familie ale ambilor părinţi în ordinea decisă de aceştia, cu excepţia cazului în care părinţii se pun de acord ca fiii sau fiicele lor să primească doar unul dintre nume, a adăugat Curtea Constituţională a Italiei.

Noua legislaţie, care urmează să fie aprobată în Parlament, va fi necesară pentru a pune în aplicare această decizie.

Ministrul italian al Familiei, Elena Bonetti, a scris pe Faccebok că Guvernul de la Roma va sprijini pe deplin Parlamentul în acest proces de legiferare.

Trebuie să dăm substanţă (acestei decizii)... şi este o sarcină prioritară şi urgentă pentru politicieni să facă acest lucru”, a precizat ea, adăugând că părinţii ar trebui să aibă responsabilităţi egale în creşterea copiilor.

Papa Francisc şi liderii politici italieni şi-au exprimat de mai multe ori îngrijorările legate de impactul generat de scăderea ratei natalităţii în Italia, suveranul pontif vorbind și de Europa, în condiţiile în care cheltuielile legate de creşterea copiilor sunt considerate unul dintre factorii vinovaţi pentru această situaţie.