Corupție la Poliția Locală Brașov: Mai mulți funcționari sunt suspectați că au luat mită, pentru a nu sesiza nereguli în construcții

Mai mulți funcționari de la Biroul de Disciplină în Construcții sunt suspectați că au luat mită pentru a închide ochii în fața unor clădiri ridicate fără autorizație sau care nu au respectat proiectul aprobat.

Urmărește-ne peGoogle news
Corupție la Poliția Locală Brașov: Mai mulți funcționari sunt suspectați că au luat mită, pentru a nu sesiza nereguli în construcții
Foto: Poliția Locală Brașov/ Facebook/ imagine cu caracter ilustrativ

Mai multe persoane au fost duse la audieri, dar cercetările sunt în fază incipientă. Mai multe construcții din oraș și din Poiana Brașov au fost ridicate fără respectarea procedurilor legale, multe dintre ele neavând nicio autorizație, în timp ce altele nu respectă proiectul admis. Cu toate că au făcut obiectul unor dezbateri în public, cu precădere în mediul online, polițiștii locali, înclusiv cei de pe teren, nu au sesizat nicio neregulă.

„Nu şi-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și pentru această neîndeplinire au primit anumite sume de bani sau alte bunuri la care nu erau îndreptățiți”. Existau informații că aceste lucrări nu sunt conforme cu proiectul autorizat. Cu toate acestea, nu s-a dispus oprirea lucrărilor sau nu au fost luate măsurile legale”, a declarat, potrivit ProTV, Claudiu Sandu, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Potrivit ProTV, suspiciunile cu privire la unii polițiști locali vizați au apărut în urmă cu aproximativ un an, după o sesizare făcută de unul dintre consilierii primarului, dar, între timp, nu a fost luat nicio măsură.

„Punctual, le-am transmis acest lucru. Aveți grijă unde îl trimiteți, verificați-l, lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, erau intenții de promovare a unei persoane din această structură. Deci cel puțin o culpă morală are și managementul Poliției Locale”, a declarat Radu Dascălu, consilier la Primăria Brașov, citat de ProTV.

Reprezentanții Poliției Locale au confirmat faptul că instituția este vizată de o anchetă, fără a oferi, însă, amănunte.

În urmă cu cinci ani, într-o zonă din centrul Brașovului, au început lucrările la un nou cartier, fără nicio autorizație de construcție. Când localnicii au semnalat situația, s-a constatat că dezvoltatorul săpase un drum și modificase relieful dealului, fără ca cineva să-l tragă la răspundere.

Sursa: Știrile ProTV