Copil de cinci ani, din Galați, abandonat în stradă de mama lui, pentru că nu era cuminte

Femeia l-a pedepsit pentru că nu a ascultat-o, s-a urcat într-un microbuz şi a plecat într-o localitate aflată la aproape 60 de kilometri distanţă. Minorul a ajuns în grija Protecţiei Copilului Galaţi.

Iul 22, 2021 - 19:46
Urmărește-ne peGoogle news
Copil de cinci ani, din Galați, abandonat în stradă de mama lui, pentru că nu era cuminte

În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de de femeia care şi-a abandonat copilul s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.

Ea a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galaţi, urmând ca în cursul zilei de 23 iulie 2021, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit IPJ Galaţi, în data de 22 iulie 2021, în jurul orei 10:45, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că un minor cu vârsta de aproximativ cinci ani, a fost găsit singur, dezorientat, pe strada Siderurgiştilor, în faţa clădirii cunoscută sub numele de ”Casa Roşie”, din municipiul Galaţi.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi, care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă.

Copilul a fost preluat de poliţie, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta a fost abandonat în zona respectivă chiar de propria mamă.

„Femeia, în vârstă de 29 ani, din Mangalia, judeţul Constanţa, ce domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, judeţul Galaţi, s-a deplasat în cursul dimineţii cu un microbuz în municipiul Galaţi împreună cu minorul şi pe motiv că acesta nu o ascultă, l-a lăsat în acea zonă, după ce i-a transmis acestuia că se duce să cumpere covrigi”,  a anunţat IPJ Galaţi.

Femeia a fost identificată în comuna Cudalbi, la aproape 60 de kilometri distanţă, la adresa unde locuieşte fără forme legale. Ea a fost condusă la sediul Secţiei 2 Poliţie pentru audieri.

„În cauza de faţă, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abandon de familie, cercetările fiind continuate de poliţişti sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Minorul a fost preluat şi va rămâne momentan în grija Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi”, a transmis IPJ Galaţi.