Consilier din Ministerul Dezvoltării, reţinut de DNA, după ce ar fi primit mită o maşină de 80000 de euro

Viorel Dinu, un consilier din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost reținut, miercuri, de către procurorii DNA, fiind acuzat că ar fi primit șpagă o mașină de 80000 de euro.

Consilier din Ministerul Dezvoltării, reţinut de DNA, după ce ar fi primit mită o maşină de 80000 de euro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 octombrie 2021, a inculpatului Dinu Viorel, consilier evaluare – examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Serviciul Corp Control, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de DNA.

Consilierul este acuzat că ar fi cerut și primit șpagă o mașină de lux în valoare de 80 de mii de euro.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2020, inculpatul Dinu Viorel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la administratorul unei societăți comerciale, un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 80.000 de euro”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit sursei citate, mașina de lux ar fi fost cerută de Viorel Dinu pentru a nu constata nereguli ce ar fi atras sancțiuni, inclusiv suspendarea contractelor pe care una dintre societățile comerciale administrate de omul de afaceri le avea încheiate cu două primării din țară.

Aceste contracte de execuție lucrări erau finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.).

Inculpatului Dinu Viorel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. În cauză se desfășoară în continuare acte de urmărire penală”, mai spun cei de la DNA.