Colonelul Alin Mastan este noul șef al Jandarmeriei Române

Colonelul Alin Mastan este noul șef al Jandarmeriei Române, după ce a condus instituția prin împuternicire timp de 10 luni.

Aug 12, 2021 - 12:25
Aug 12, 2021 - 12:26
Urmărește-ne peGoogle news
Colonelul Alin Mastan este noul șef al Jandarmeriei Române

Potrivit G4Media, Mastan a obținut cea mai mare notă. Bogdan Enescu, fostul șef al Jandarmeriei Române, care se înscrisese de asemenea la concurs, nu s-a prezentat. Enescu este cercetat de DNA pentru că ar fi încasat ilegal sute de ore suplimentare.

Alin Mastan, a fost la conducerea Jandarmeriei din București inclusiv în timpul protestului din 10 august 2018, dar nu a coordonat operativ intervenția, pentru că s-ar fi aflat în concediu. De asemenea, procurorii DIICOT l-au și audiat ca martor în dosar. 

Colonelul Alin Mastan a fost până în februarie 2017 şef al Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj, când a fost detaşat la Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, mai notează G4Media.