Claudiu Năsui: În programul de guvernare depus de Ciucă nici măcar nu se mai vorbeşte despre pensiile speciale

Deputatul USR Claudiu Năsui acuză PNL că în programul de guvernare propus de Nicolae Ciucă se arată că liberalii nu își mai asupă eliminarea pensiilor speciale, deși, în timpul campaniei electorale, au „defilat” cu această promisiune.

Noi 1, 2021 - 14:45
Urmărește-ne peGoogle news
Claudiu Năsui: În programul de guvernare depus de Ciucă nici măcar nu se mai vorbeşte despre pensiile speciale

De ce pentru unii se găsesc mereu bani? Pensiile speciale aproape că s-au dublat în câţiva ani de zile. De la nişte sume mari au ajuns la sume astronomice. Iar asta luând în calcul doar lunile ianuarie-septembrie ale fiecărui an. Şi urmează să explodeze şi mai rău, fiindcă în curând vor intra şi primarii pe lista pensionarilor speciali pe care îi susţinem din banii contribuabililor. În campania electorală toate partidele clamau că vor elimina pensiile speciale unul mai repede decât altul. S-a dus campania, s-a dus şi promisiunea. În programul de guvernare care va fi supus la vot săptămâna asta nici măcar nu se mai vorbeşte despre pensiile speciale. A dispărut total curajul din campania electorală. A rămas doar USR care să vrea să le elimine”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui, conform unui comunicat de presă al partidului.

În 2021, doar pentru perioada ianuarie-septembrie, s-au cheltuit de la bugetul de stat pentru pensiile speciale 8,123 miliarde lei, mai spune sursa citată. Spre comparaţie, tot pe primele nouă luni din anul 2020, pensiile speciale au mâncat din bugetul de stat 7,502 miliarde lei.

În perioada ianuarie-septembrie 2016 pensiile speciale plătite în România însumau 4,462 miliarde lei. Cu alte cuvinte, în doar cinci ani, cheltuielile cu pensiile speciale au crescut cu 82%.

În timp ce unii iau pensie specială de peste 70.000 de lei pe lună din banii contribuabililor, milioane de români trăiesc, după o viaţă de muncă grea, cu pensii de 40 de ori mai mici, iar alte milioane, salariaţi de data aceasta, plătesc jumătate din ce câştigă lunar ca să achite aceste pensii speciale.

În ultimii ani am fi putut implementa un program gradual de scădere a poverii fiscale pentru români şi am fi putut să scoatem milioane dintre ei din sărăcie. Dar vechea clasă politică ne tot spune că «nu sunt bani» ca să mai lăsăm şi românilor care îi muncesc. Oare chiar nu sunt bani? Sau sunt bani, dar nu sunt suficienţi şi pentru asta, şi pentru a plăti pensiile speciale de miliarde de lei, şi pentru a creşte sinecurile la stat, şi pentru contractele cu dedicaţie pe programe tip PNDL?”, a adăugat Claudiu Năsui, conform sursei menţionate de Ziare.com.

În luna octombrie, proiectul USR pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale primarilor şi preşedinţilor de CJ – pensii a căror acordare a fost prorogată tot la insistenţa USR – a primit raport de respingere în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, a reamintit partidul, în comunicatul de presă.

Urmează votul în plenul Camerei, moment al adevărului când reprezentanţii PNL şi PSD vor arăta românilor dacă vor să pună punct privilegiilor nemeritate sau dacă vor ca, de la 1 ianuarie 2022, baroniilor locali să fie răsplătiţi pentru modul, dezastuos de cele mai multe ori, în care au gestionat banii publici din bugetele locale, conchide sursa amintită.

USR nu-şi abandonează angajamentele şi va continua să lupte pentru desfiinţarea pensiilor speciale.