Cioban de 65 de ani din Sibiu, omorât în bătaie de un tânăr de 26 de ani

Autorităţile din Sibiu investighează decesul unui bărbat de 65 de ani, găsit mort la o stână din comuna Brateiu, cu urme de violenţă pe corp. Un tânăr de 26 de ani este suspectat, fiind audiat.

Mai 21, 2022 - 20:44
Urmărește-ne peGoogle news
Cioban de 65 de ani din Sibiu, omorât în bătaie de un tânăr de 26 de ani
Foto: IPJ Sibiu/imagine cu caracter ilustrativ

La data de 21 mai a.c., în jurul orei 13:13, prin apel 112, un bărbat a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, în extravilanul localităţii Buzd, comuna Brateiu, la o stână pe care o administrează, l-a găsit decedat pe un angajat, un bărbat în vârstă de 65 de ani, domiciliat în localitatea Şaroş pe Târnave”, a transmis, sâmbătă, IPJ Sibiu.

Sursa citată a precizat că echipajul SMURD Sibiu, care a intervenit în urma sesizării, a constatat decesul bărbatului.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti, precum şi medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, iar în urma examinării sumare a cadavrului bărbatului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violenţă”, au mai precizat poliţiştii.

Astfel, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, iar din primele investigaţii efectuate de către poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz, a fost identificat şi prins un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Blăjel, bănuit că ar fi comis fapta.

Trupul bărbatului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.

Anchetatorii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat.