Chirurgul Mircea Beuran a câștigat în instanță dreptul de a se întoarce în funcția de șef al Secției de Chirurgie a Spitalului Floreasca
Chirurgul a fost demis după ce o femeie a luat foc pe masa de operaţie.
Mircea Beuran era şef al Secţiei de Chirurgie la Spitalul Floreasca de aproximativ 20 de ani. După decizia demiterii, medicul a considerat că i se face o nedreptate, motiv pentru care a făcut plângere în instanţă.
„Admite în parte acţiunea. Anulează decizia nr. 1/06.01.2020 emisă de pârâtă şi art.1 alin.1 din Decizia nr. 23/07.01.2020 emisă de pârâtă , prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de şef al Secţiei clinice Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, începând cu data de 07.01.2020. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data revocării 07.01.2020 şi până la data de 05.06.2020, data încetării contractului de administrare în temeiul art.184 alin.1 lit. i din Legea 95/2006”, se arată în ședința minutei.
Poliţiştii de la Omoruri au deschis un dosar de cercetare penală după moartea femeii care a luat foc pe masa de operaţie. Pacienta avea arsuri de 40% pe suprafaţa corpului. Mircea Beuran a fost audiat la acea vreme, însă nu s-a ales cu vreo sancţiune.
La o lună de la incident, Mircea Beuran a fost reclamat pentru că ar fi luat mită de 10.000 de euro, motiv pentru care a fost din nou audiat de DNA. Oamenii legii au făcut mai mult percheziţii la domiciliul său, iar apoi a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior a fost cercetat în arest la domiciliu.
În luna aprilie, medicul Beuran a fost trimis în judecată, iar Tribunalul Bucureşti a hotărât că rechizitoriul e legal şi că poate începe procesul.
”În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), bani și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul U.M.F. „Carol Davila” București), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competența sa, în oricare din calitățile sale menționate anterior. În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurența sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparținând inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” arată comunicatul DNA de la vremea respectivă.