China a achiziționat cantități record de porumb - Navele așteaptă și o lună în port pentru a descărca marfa
China a marcat achizitii record de porumb in 2021, astfel ca navele asteapta chiar si o luna pentru a descarca marfa in porturile din sudul tarii.
De exemplu, nava Priscilla, incarcata cu 71.400 de tone de porumb, a asteptat din 11 mai sa intre in portul Zhanjiang din provincia Guangdong. Nava Krini, care transporta 75.100 de tone de porumb, a asteptat din 16 mai sa intre in portul Huangpu. Ambele au primit acces abia joi, 10 iunie, potrivit Bloomberg.
China a cumparat cantitati colosale de porumb in acest an, pe masura ce si-a revenit dupa consecintele pestei porcine africane. Mai exact, in primele patru luni ale acestui an, importurile de porumb au crescut de patru ori comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
Totusi, congestionarea traficului si, implicit, intarzierile aferente, ar putea creste costurile materiilor prime. Comisia Nationala de Dezvoltare si Reforma (NDRC), principalul organism de planificare economica din China, a solicitat autoritatilor sa mentina aprovizionarea cu toate produsele necesare pentru a mentine stabilitatea preturilor.
Cumparatorii sunt afectati de situatia din porturi. Acestia tebuie sa plateasca taxe de stationare prelungita pentru ca nu reusesc sa descarce marfa in timp util.
Guvernul din Beijing incearca sa isi reface rezervele de stat, astfel ca cumpara porumb inclusiv din Ucraina si Statele Unite ale Americii. China ar urma sa importe in acest an o cantitate record de 26 de milioane de tone de porumb.