Cehia - Danemarca 1-2

Danemarca a învins Cehia, scor 2-1, și s-a calificat în semifinalele Euro 2020! Ultima dată când au ajuns în această fază, nordicii au și câștigat trofeul.

Iul 3, 2021 - 20:57
Urmărește-ne peGoogle news
Cehia - Danemarca 1-2

Danemarca ne-a obișnuit cu starturile în forță la acest European, Poulsen marcând în al doilea minut al disputei cu Belgia. Astăzi, reușita a venit puțin mai târziu. În minutul 5, Thomas Delaney, mijlocașul lui Dortmund, a fost scăpat din marcaj la 10 metri de poartă, iar lovitura de cap a fost plasată impecabil.

Golul de 2-0, marcat de Dolberg în minutul 42, l-a avut în centrul atenției pe Joakim Maehle. Fundașul Atalantei avea deja două reușite la Euro 2020, dar ambele trec în plan secund. Maehle a reușit o centrare de toată frumusețea, cu exteriorul. A plasat mingea exact pe linia careului de 6 metri.

Jaroslav Silhavy i-a introdus la pauză pe Jankto și Krmencik, dar golul avea să vină tot de la golgeterul Patrik Schick. În minutul 49, a reluat elegant, din prima, cu piciorul drept, din zona punctului cu var.

5 goluri are Patrik Schick la Euro 2020. Împarte prima poziție în clasamentul golgeterilor cu Cristiano Ronaldo

Gazeta Sporturilor