Cadavrul unui bărbat, care fusese dat dispărut în urmă cu o lună, a fost găsit pe câmp, în apropiere de București

Corpul unui bărbat mort a fost descoperit joi, 2 august, pe un câmp din București, transmit forțele de ordine din cadrul Poliției Sector 2. Din primele investigații, polițiștii spun că bărbatul era dat dispărut și că la locul unde i-au descoperit cadavrul se aflau urme de sânge.

Sep 2, 2021 - 20:03
Urmărește-ne peGoogle news
Cadavrul unui bărbat, care fusese dat dispărut în urmă cu o lună, a fost găsit pe câmp, în apropiere de București

Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a fost sesizat, miercuri, de polițiștii din cadrul Poliției Sector 2, că pe parcursul unor investigații, cu privire la un bărbat dispărut, într-o locație au identificat anumite urme ce păreau a fi de sânge.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

A fost efectuată cercetarea la fața locului, simultan fiind efectuate Investigații. Din coroborarea tuturor datelor, pe un teren viran a fost descoperit un cadavrul unui bărbat, care a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, transmit, joi, reprezentanții Poliției Capitalei.

În urma cercetărilor și pe probatoriului administrat, anchetatorii au suspiciunea că în urmă cu aproximativ o lună, persoana decedată ar fi avut un conflict cu un cunoscut al său, un bărbat de 53 de ani, iar acesta l-ar fi lovit și ulterior l-ar fi abandonat pe terenul viran, notează Ziare.com.

Cel bănuit de omor a fost depistat și audiat, iar procurorul criminalist a dispus reținerea sa.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.