Baritonul Nicolae Constantinescu a murit sâmbătă, la vârsta de 84 de ani - Mesajul transmis de fiul său, Marius Constantinescu
Baritonul Nicolae Constantinescu, unul dintre soliştii generaţiei de aur, a murit la vârsta de 84 de ani, anunţă Opera Naţională Bucureşti.
Baritonul și profesorul Nicolae Constantinescu a murit sâmbătă, 19 martie, la 84 de ani. În urmă cu puțin peste un an, în ianuarie 2021, soția sa, Luminița Constantinescu, a încetat de asemenea din viață.
A absolvit secţia canto a Universităţii "Ciprian Porumbescu", sub îndrumarea profesorului Petre Ştefănescu-Goangă. Încă din perioada studenţiei a debutat la Opera Naţională Bucureşti, în rolul "Enrico" din spectacolul Lucia di Lamermoor de Gaetano Donizetti. Începând din septembrie 1969 a fost angajat al instituţiei lirice bucureştene.
Nicolae Constantinescu a evoluat alături de personalităţi ale culturii româneşti precum Elena Cernei, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaş, Eugenia Moldoveanu, Maria Slătinaru-Nistor, Cornel Stavru, Ludovic Spiess, Nicolae Herlea sau Marina Krilovici.
Din 1990, Nicolae Constantinescu a fost profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
„Scena operei bucureştene îi deplânge plecarea, rămâne recunoscătoare pentru toate rolurile în care a scris file din istoria centenară şi transmite familiei sincere condoleanţe”, este mesajul ONB.
Un anunț trist a fost făcut și de fiul său, Marius Constantinescu, care a scris cuvinte emoționante despre părinții săi:
”Am scris pe vremuri un text. Se numea ”Sir”. În fiecare moment în care așezam literele, în fiecare clipă în care ideile se înfiripau, de fiecare dată când m-am întors la acele rânduri, fotografia asta mi s-a suprapus instantaneu ca ilustrație lăuntrică. De fiecare dată când m-am gândit la el, m-am gândit la un Sir. Tata. Cel mai domn dintre domni. Exact așa cum îl vedeți în poza asta: cu zâmbetul reținut, niciodată dând pe afară, impecabil în ținută – Doamne, aș putea să scriu nu un text, ci un manual despre principiile eleganței masculine pe care le-am învățat de la el -, iradiind o căldură pe care o simțeai pe măsură ce te apropiai. Ce se apropia, la rândul lui.
În Operă, acolo unde tata a fost unul dintre valoroșii și bravii soliști ai unei generații privilegiate – între anii șaptezeci și nouăzeci -, i se spunea Prețiosul. Aveau ei o gașcă frumoasă de prieteni (artiști inimoși și iubiți de public), care se porecleau cu ghidușă afecțiune. Fiecare își știa supranumele și nimeni, niciodată, nu s-a simțit lezat.
Tata era Prețiosul din mai multe motive. Avea un fel de a fi mai puțin expansiv decât ceilalți, mai reținut, mai rar cu bancurile în buzunarul de la piept. Mai degrabă părea intimidant, până când lăsa barierele să cadă și descopereai cel mai sufletist, mai impresionabil și mai vulnerabil eu.
Era prețios și pentru că se potrivea mănușă pe roluri de mare senior. Pe scenă, tata a fost ca în viață. Nici nu e de mirare că a rămas pentru atâția melomani Marchizul de Posa din ”Don Carlo”, Enrico din ”Lucia di Lammermoor”, Germont din ”Traviata” sau Marcello din ”Boema”. Tata nu a fost niciodată genul stimulat de un contre-emploi. Lui îi plăcea să fie pe scenă cum era în viață. Nobil.
Ce avea în gât era prețios: o voce caldă, frumoasă în cea mai pură accepțiune a termenului, potențată de o șlefuire permanentă. Tata se pregătea mereu. În teatru, acasă, în sufletul lui.
Și mai important, mintea lui sclipea diamantin, sumă a unor valori sănătoase și a unei auto-educații fără haltă. Tata, atât de încercat de viață în tinerețile lui, atât de des vizitat de suferință, nu și-a împlătoșat firea și a fost iubitor, modest (chiar prea modest, prea la la locul lui), blând, ponderat în toate cele.
Poate cel mai important: le-a fost prețios tuturor celor apropiați. Colegii au avut în el un partener mereu generos, atent, grijuliu. Prietenii, un exemplu de fidelitate, de empatie și de altruism. Studenții – tata a fost cel mai dedicat și înflăcărat profesor pe care l-am cunoscut – au găsit în el un părinte pe termen nelimitat, care și-a deschis clasa, casa și inima celor mai tineri timp de alți douăzeci și ceva de ani.
Pentru mama a fost marea, prețioasa, de nepovestit în cuvinte, ci doar de căutat în muzică poveste de dragoste, mai bine de jumătate de secol. Pentru mine, a fost și este cea mai vie întruchipare a felului în care în care un bărbat poate să îți fie stâncă să te sprijini și nestemată de suflet. Mi-a fost cel mai prețios.Sir, tata, Nicolae Constantinescu, solist la Opera Națională București și profesor la Universitatea Națională de Muzică București, a plecat să o reîntâlnească pe mama, semn că o iubire ca a lor nu poate decât să continue”, se mai arată în mesajul scris de Marius Constantinescu.