Bărbatul din Botoșani, care a lovit o polițistă, a fost reținut pentru ultraj

Bărbatul de 31 de ani din Botoşani care s-a opus încătuşării, în urma unui scandal, şi a lovit în faţă o poliţistă a fost reţinut pentru ultraj.

Aug 21, 2021 - 19:55
Aug 22, 2021 - 17:48
Urmărește-ne peGoogle news
Bărbatul din Botoșani, care a lovit o polițistă, a fost reținut pentru ultraj
Sindicatul Europol arată că poliţista are o vechime de trei ani la Ordine Publică şi a salvat viaţa unui tânăr, rănit într-un accident rutier. Totodată, în luna mai a acestui an, ea a negociat cu un bărbat care îşi ţinea fetiţa de trei ani sub ameninţarea cuţitului şi l-a convins să renunţe la acest gest şi să îi dea copila.
"Faţă de tânărul de 31 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Acesta a fost introdus in Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani", a anunţat, sâmbătă seară, IPJ Botoşani.
Reprezentanţii Sindicatului Europol au afirmat că, "profitând de prezenţa mai multor tineri «care vor o ţară ca afară», individul s-a opus încătuşării având sprijinul acestora care în loc să ajute la imobilizarea acestuia, ori să-i sugereze să se liniştească, aceştia şi-au dat frâu liber instinctelor primitive şi au început să tragă de poliţişti şi chiar să-i îmbrâncească, împiedicându-i astfel să ducă intervenţia la bun sfârşit".
"Cetăţeanul «abuzat» care beneficia de suportul celor cărora li se părea normal că a ameninţat o femeie, în busculada creată a lovit-o cu pumnul în zona feţei pe colega noastră", au adăugat reprezentanții Europol.
Sindicaliştii au arătat că, în urma loviturii primite, poliţista va necesita 5-6 zile de îngrijiri medicale.
"În asemenea situaţii nu putem vorbi decât despre dispunerea unor măsuri preventive pentru astfel de indivizi ce pun în primejdie siguranţă cetăţenilor sau a poliţiştilor", au subliniat aceştia.
Potrivit sindicaliştilor, poliţista, Iulia Froicu din cadrul IPJ Botoşani, are o vechime de 3 ani în structura de Ordine Publică, dar are rezultate cu care se poate mândri "întrucât ca mulţi alţi poliţişti nu a beneficiat din partea instituţiei nici de pregătire de specialitate pentru a dobândi abilităţi de negociere şi nici de pregătire pentru a acorda primul ajutor".
"Iulia este autodidactă şi pasionată de ajutorul pe care poate să îl ofere comunităţii prin profesia de poliţist, astfel că în anul 2019, având doar 11 luni de experienţă, a reuşit să salveze viaţa unui tânăr de 23 de ani care fusese victima unui accident rutier în urma căruia suferise vătămări corporale, improvizând rapid un garou pentru a-i salva piciorul grav rănit, iar pentru profesionalismul şi implicarea de care a dat dovadă i-a fost acordată distincţia «Emblema de Onoare»", a arătat Europol.
În luna mai a acestui an, poliţista a intervenit în urma unui apel 112 şi a purtat negocieri cu un individ care se baricadase în casă şi care îşi ţinea fetiţa de doar 3 ani în braţe sub ameninţarea unui cuţit, reuşind să-l determine să renunţe la gestul necugetat, lăsându-şi copilul în braţele ei.
Vineri, poliţiştii din municipiul Botoşani au fost sesizaţi, printr-un apel la 112, despre faptul că în faţa unui bar are loc un scandal între mai multe persoane.
Poliţiştii care au mers să aplaneze conflictul au imobilizat un bărbat de 31 de ani, care ar fi adresat ameninţări unei tinere de 20 de ani şi care manifesta un comportament recalcitrant şi nu colabora cu forţele de ordine. Video AICI.
"În timpul intervenţiei poliţiştilor, mai mulţi tineri care se aflau în zonă au încercat să-i împiedice să desfăşoare activităţile specifice, motiv pentru care faţă de aceştia s-a luat măsură sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei. De asemenea, în timpul procedurii de imobilizare, tânărul de 21 de ani ar fi aplicat o lovitură în zona feţei, unuia dintre poliţişti", au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.
Cercetările în acest caz continuă, pentru ameninţare.

Iniţial, bărbatul fost internat la psihiatrie, întrucât manifesta o stare de agitaţie. Acesta nu a suferit leziuni fizice în urma intervenţiei poliţiştilor, a precizat Poliţia Botoşani.

Totodată, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj.