Bărbat bătut și aruncat în fântână, la Botoșani - Criminalul a fost internat la psihiatrie

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Miorcani, din comuna Rădăuţi Prut, a fost internat pe Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati", după ce ar fi agresat un alt bărbat de 63 de ani şi l-ar fi aruncat într-o fântână, victima decedând la scurt timp.

Ian 17, 2022 - 15:46
Urmărește-ne peGoogle news
Bărbat bătut și aruncat în fântână, la Botoșani - Criminalul a fost internat la psihiatrie
Pixabay

Bărbatul locuia în aceeaşi casă cu victima, iar în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, cei doi ar fi avut un conflict spontan, care a degenerat.

"După ce l-a agresat în locuinţă, autorul l-a transportat cu roaba şi l-a aruncat într-un puţ situat la câteva sute de metri de locuinţă. A doua zi dimineaţă, vecinii au sesizat că bărbatul respectiv nu este la locuinţă şi nu a fost foarte greu să se stabilească cine este autorul. De altfel, victima se afla în grija autorului şi locuiau împreună. Sunt serioase dubii cu privire la starea psihică a autorului. A fost internat în vederea efectuării medico-legale psihiatrice", a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia, potrivit Ziare.com.

Autorul faptei, care are antecedente penale, fiind condamnat pentru o tentativă de omor, este acum anchetat pentru omor calificat.