Autopsia unui cadavru uman, transmisă în direct pe internet de o companie medicală din SUA

O companie medicală din Statele Unite a transmis o autopsie a unui cadavru uman pe internet şi a vândut bilete curioşilor care voiau să participe, în persoană sau online.

Noi 7, 2021 - 21:25
Urmărește-ne peGoogle news
Autopsia unui cadavru uman, transmisă în direct pe internet de o companie medicală din SUA

Trupul bărbatului decedat fusese donat pentru a fi folosit în scopuri ştiinţifice, însă familia lui s-a declarat şocată de cele întâmplate. Autorităţile spun că nu a avut loc nicio infracţiune, dar poate fi deschis un proces civil în acest caz.

Macabrul eveniment a avut loc într-un hotel din orașul american Portland.

Potrivit ProTV, o companie numită ”Știința Morții” a promovat autopsia ca fiind un curs de laborator. Doritorii au putut să-și cumpere bilete și să participe la autopsie în persoană sau virtual, pentru că totul a fost transmis în direct pe internet. Autoritățile locale nu au reușit să împiedice desfășurarea lui.

Oficialii au luat legătura cu hotelul unde ar fi trebuit să aibă loc, inițial, autopsia și au reușit să convingă managementul să anuleze evenimentul.

În momentul în care a luat amploare controversatul eveniment, ajungând în toată presa americană, managerul hotelului respectiv a dat un comunicat în care a precizat că angajații lui au fost induși în eroare de compania care a organizat evenimentul.

Între timp, văduva bărbatului, un american de 92 de ani decedat din cauza complicaţiilor provocate de COVID, a luat deja legătura cu un avocat. Femeia încă nu și-a revenit din șoc, dar a transmis presei că ceea ce s-a întâmplat este oribil și lipsit de etică.

Compania care a pus la cale autopsia cu public a obținut cadavrul de la o organizație neguvernamentală din domeniul medical. Familia bărbatului decedat donase trupul, strict în scop științific.

Vreau să spun că suntem foarte recunoscători pentru donația generoasă pe care au făcut-o în numele științei și educației medicale, dar regretăm enorm faptul că trupul donatorului a fost folosit în acest fel, nu asta a fost intenția noastră.”, a declarat unul dintre medicii ONG-ului.

Poliția din Portland a deschis o anchetă, dar nu a descoperit vreo faptă penală. Procurorul districtual face propria investigație, pentru a stabili dacă au fost încălcată legislația civilă.

Știrile ProTV