VIDEO: AUR declanșează procedura de demitere a președintelui Klaus Iohannis

George Simion, co-președintele AUR, a anunțat luni, 1 noiembrie, într-o conferință de presă, că partidul pe care-l conduce declanşează procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Noi 1, 2021 - 14:31
Noi 1, 2021 - 14:32
Urmărește-ne peGoogle news
VIDEO: AUR declanșează procedura de demitere a președintelui Klaus Iohannis

Membrii partidului au făcut inclusiv un site dedicat acestui scop, numit jos Iohannis, unde enumeră motivele pentru care Klaus Iohannis nu mai poate fi președinte.

Printre acestea se numără excursiile în străinătate, lipsa de la sărbătorile naționale, generarea crizei politice actuale, sau dezbinarea societății românești. Mai mult, pe platformă sunt prezentați și pașii necesari pentru a ajunge la scopul final, și anume demiterea președintelui printr-un referendum național.

Astăzi, 1 noiembrie, la începutul lunii, într-o zi de luni, la fel cum anunţam pe 1 septembrie demiterea lui Florin Cîţu, anunţăm, astăzi, iniţierea procedurilor pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor. Ne-au promis de la mai multe partide că vor semna şi vom apela la sutele de mii se români care ne contacteazăşi ne roagă să îl dăm jos pe Iohannis” a spus Simion.

El a precizat că, pentru a nu mai irosi banii românilor, odată cu anticipatele, se va merge şi la referendum.

AUR va strânge semnături în fiecare localitate şi în diaspora, că şi acolo a strâns multe voturi domnul preşedintele. Preşedintele controlează o parte a sistemului, vom merge până la capăt şi sperăm că celelalte partide parlamentare nu se vor lăsa intimidate”, a precizat George Simion.

El a precizat că există deja semnături de la parlamentari PNL.

Acest demers nu este un moft”, a spus şi corepreşedintele Claudiu Tîrziu.

”Este o datorie a noastră, în situaţia dată, la care sunt chemaţi şi parlamentarii celorlalte grupuri. Nu este un joc politic, nu este o mişcare de marketing politic, este un gest de mare responsabilitate”, a arătat Tîrziu, precizând că şeful statului a încălcat de multe ori Constituţia şi a făcut partizanat politic.