Asasinarea parlamentarului britanic a fost declarată oficial „atac terorist”

Asasinarea parlamentarului conservator David Amess, care a fost înjunghiat de mai multe ori vineri după amiaza în timpul unei întâlniri cu alegătorii din circumscripția sa din Essex, a fost declarată, oficial, atac terorist cu posibile legături cu extremismul islamist, relatează BBC și The Guardian. Suspectul, un tânăr în vârstă de 25 de ani, ar fi un cetățean britanic de origine somaleză și a fost arestat la scurt timp după asasinat.

Oct 16, 2021 - 10:46
Urmărește-ne peGoogle news
Asasinarea parlamentarului britanic a fost declarată oficial „atac terorist”

Potrivit hotnews.ro, care citează The Guardian, acesta prezintă aceleași semnalmente cu o persoană cunoscută autorităților prin intermediul programului de monitorizare a tinerilor cu risc de radicalizare.

Moartea violentă a seniorului conservator de 69 de ani a zguduit opinia publică britanică, fie că este vorba despre toate partidele parlamentare, fie de societatea civilă.

Incidentul a amintit de asasinarea parlamentarei Jo Cox în plină stradă, acum 5 ani, când femeia care se afla în plină campanie împotriva Brexit-ului a fost împușcată și apoi înjunghiată de mai multe ori.



Într-o declarație de presă, poliția a precizat că Dean Haydon, coordonator al forțelor de ordine anti-tero la nivel național, a declarat asasinarea ca fiind act terorist. Din primele etape ale anchetei reiese că la baza atacului ar fi extremismul islamic.

Parlamentarul din Partidul Conservator al prim-ministrului Boris Johnson a fost înjunghiat de un bărbat care s-a năpustit asupra sa în timpul unei întâlniri cu alegătorii din districtul său electoral.

David Amess, în vârstă de 69 de ani, care reprezeanta circumscripția Southend West din Essex din '97 și parlamentar din 1983, a fost înjunghiat, în jurul prânzului, la o întâlnire la Belfairs Methodist Church din Leigh-on-Sea.