Armata Română cumpără drone în valoare de 1,4 miliarde de lei: Aparatele de zbor pot fi folosite pentru supraveghere, pot arunca bombe şi nu pot fi bruiate

România va putea monitoriza submarinele ruseşti din Marea Neagră, cu ajutorul dronelor, armata română fiind în proces de achiziție pentru şapte aparate de zbor ultramoderne, care pot fi folosite pentru supraveghere, pot arunca bombe şi nu pot fi bruiate. Statul va cheltui 1,4 miliarde de lei cu aparatele de zbor fără pilot.

Mar 18, 2022 - 22:19
Urmărește-ne peGoogle news
Armata Română cumpără drone în valoare de 1,4 miliarde de lei: Aparatele de zbor pot fi folosite pentru supraveghere, pot arunca bombe şi nu pot fi bruiate
Drona Watchkeeper; Foto: Andrew Linnett/ DefenseImaginary - Imagine cu caracter ilustrativ

Drona Hermes 450 este una dintre cele care ar putea intra în dotarea Armatei Române până la finalul anului. Aparatul de zbor are o rază de acțiune de 200 de kilometri, poate atinge o viteză de 176 de kilometri pe oră și se poate ridica la cel mult 5 500 de metri. Poate zbura timp de 20 de ore cu o singură încărcare și e folosită în misiuni de recunoaștere și supraveghere.

O altă opțiune este drona Watchkeeper X care execută misiuni chiar și în zone în care semnalul GPS este bruiat și poate fi echipată și cu bombe.

Drona Watchkeeper X dispune și de capacitatea de a monitoriza transmisiile subacvatice, lucru ce ar putea ajută România în ceea ce privește detectarea și urmărirea submarinelor în Marea Neagră mai ales în contextul în care Rusia are o desfășurare de forțe impresionantă acolo.

Probabil a intervenit această achiziție în urma războiului dintre Armenia și Azerbaijan când s-a văzut diferența dronelor utilizate de către Azerbaijan. Este, de fapt, și un motiv economic pentru există mai multe oferte din partea unor parteneri pentru a construi drone în România, a declarat generalul (r) Ștefan Dănilă, fostul şef al Statului Major al Armatei, potrivit Știrilor TVR.

În faza a doua a licitației pentru dronele pe care vrea să le cumpere statul român a rămas în cursă un singur producător. Și asta pentru că Armata Română a acceptat doar firme care au livrat deja acest tip de aparate de zbor în cel puțin o altă țară membră a NATO.

Este un proiect, care dacă nu mă înșel, are o valoare de 1,4 miliarde de lei cu șapte sisteme. Acest proces de achzitie este în curs, sperăm că, în această primăvară, vom finaliza toate demersurile legale pentru aceasta, a precizat Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale.

Sursa: Știrile TVR

Într-o fabrică din Bacău funcționează acum o întreagă linie de producție a dronelor a unui important producător mondial.