Un italian s-a sinucis în arestul Poliţiei Capitalei

Un italian şi-a pus capăt zilelor chiar în arestul Poliţiei Capitalei, conform unor surse. Bărbatul urma să fie predat autorităţilor din Italia zilele următoare.

Un italian s-a sinucis în arestul Poliţiei Capitalei

Individul s-ar fi sinucis folosindu-se de un dispozitiv improvizat din lenjeria de pat.

"La data de 9 septembrie a.c., la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, un bărbat încarcerat a fost descoperit decedat.

În cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu Serviciul Omoruri fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment.

Din primele date se conturează ipoteza unei autoagresiuni, prin utilizarea unui dispozitiv improvizat din lenjeria de pat.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a dispus și efectuarea unor verificări interne, prin structura abilitată", a transmis Poliţia Capitalei, printr-un comunicat.