Un bărbat cu handicap a fost salvat de la înec de doi pescari care au crezut că au prins un peşte

Conform Jandarmeriei Arad, trei bărbaţi s-au urcat într-o barcă cu vâsle, al patrulea rămânând la mal, iar la un moment dat barca a luat apă şi s-a scufundat. Incidentul s-a petrecut în judeţul Arad, unde barca în care se aflau trei bărbaţi, între care şi cel cu handicap, s-a scufundat. Un bărbat cu handicap a fost salvat de la înec, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de doi pescari care au crezut că au prins un peşte uriaş.

În jurul orei 00.30, jandarmii, pompierii şi poliţiştii din Arad au fost alertaţi că o barcă pe râul Mureş, în zona localităţii Milova, s-a scufundat, iar bărbaţii din barcă au căzut în apă şi încearcă să iasă la mal.

Conform Jandarmeriei Arad, trei bărbaţi s-au urcat într-o barcă cu vâsle, al patrulea rămânând la mal, iar la un moment dat barca a luat apă şi s-a scufundat. Bărbaţii căzuţi în apă au încercat să se salveze, însă au fost purtaţi în aval de curentul apei, iar la un moment dat cei trei bărbaţi s-au depărtat unul de celălalt din cauza curentului puternic şi a întunericului.

Au fost purtaţi de ape câţiva kilometri, iar în zona localităţii Ususău bărbatul cu handicap locomotor s-a agăţat întâmplător în linia unei undiţe de pescuit, lansată de către un cuplu ce se afla la pescuit în acea zonă.

„Crezând că este o captură uriaşă, cei doi pescari au depus eforturi mari să-l aducă la mal. Surpriza a fost pe măsură în momentul în care şi-au dat seama că marea captură este un om. Cei doi l-au scos pe bărbat din apă şi au aflat împrejurările în care s-a produs acel eveniment, sunând imediat la 112. Ceilalţi doi bărbaţi au reuşit să iasă din apă, unul pe un mal, celălalt pe altul, însă dezorientaţi nu au mai putut înainta, fiind blocaţi din cauza vegetaţiei şi a întunericului”, arată sursa citată.

Salvatorii au plecat în căutarea celor trei bărbaţi daţi încă dispăruţi: „Jandarmii pe un mal, poliţiştii pe celălalt mal şi pompierii prin apă cu barca din dotare. După aproximativ două ore de căutări în zone greu accesibile, doi bărbaţi au fost găsiţi de către poliţişti pe un mal al apei, iar celălalt bărbat de către jandarmi pe malul opus, la kilometri distanţă de locul în care s-au lansat pe apă. Cei patru au fost recuperaţi şi predaţi echipajelor de ambulanţă în vederea efectuarii unui consult de specialitate, având în vedere timpul petrecut în apă. Nu au necesitat internare, fiind în afara oricărui pericol”.