Românii care vin din Marea Britanie sunt plasați automat în carantină

Ambasada României la Londra a publicat informația potrivit căreia începând din data de 3 aprilie 2020, ora 00:00, toate persoanele care vor sosi în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor fi plasate în carantină instituționalizată în centrele special create pentru o perioadă de 14 zile.

Românii care vin din Marea Britanie sunt plasați automat în carantină

Măsura vine ca urmare a includerii Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în lista statelor din zona roșie, fapt ce conduce la instituirea măsurii de plasare în carantină instituționalizată a tuturor persoanelor care sosesc în România dintr-o țară din zona roșie, indiferent dacă prezintă sau nu simptome.

Plasarea în carantină înlocuiește măsura autoizolării la domiciliu, valabilă până astăzi.

Marea Britanie a raportat joi, 2 aprilie 2020,  un număr record de 569 de decese în ultimele 24 de ore.

Potrivit datelor publicate de Comisia Europeană, în Regatul Unit s-au înregistrat 2.532 de decese, țara fiind pe locul al patrulea după Italia, Spania și Franța.