Poliţia de Siguranţă Şcolară își începe activitatea de mâine

Poliţia de Siguranţă Şcolară, noua structură care va asigura protecţia şi siguranţa elevilor şi a profesorilor şi va preveni şi combate violenţa între elevi în interiorul şcolilor şi în proximitatea acestora, își începe activitatea de luni, 14 septembrie.

Poliţia de Siguranţă Şcolară își începe activitatea de mâine

Polițiștii de la Siguranța Școlară vor acționa împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și Poliției Române, precum și cu alte instituții și organizații neguvernamentale, într-un efort conjugat, în scopul creării unui mediu sigur atât pentru elevi, cât și pentru personalul din învățământ.

Totodată, vor acționa pentru a preveni şi combate violenţa între elevi în interiorul şcolilor şi în proximitatea acestora.

Poliţiştii de la Siguranţă Școlară vor dezvolta parteneriate poliţie-şcoală-comunitate, în vederea realizării unui proces educaţional antiinfracţional şi antivictimal, vor asigura o mai bună interacţiune cu elevii, cu familiile acestora şi cu profesorii, vor stabili caracteristicile socio-demografice din zona unităţilor de învăţământ și vor ajuta la prevenirea bullying-ului şi a faptelor antisociale.