Paștele Catolic - Semnificații, obiceiuri, sărbătoare în pandemie
Romanii catolici sarbatoresc Pastele in noaptea de sambata spre duminica, fiind al doilea an in care sarbatoarea se desfasoara cu reguli speciale, in pandemie. Totusi, de data aceasta credinciosii vor putea sa mearga la Biserica si sa participe la slujba de Inviere, restrictiile de circulatie fiind ridicate pana la ora 02.00 noaptea.
Urmărește-ne pe
Oamenii trebuie sa poarte masca pe tot parcursul ceremoniei si trebuie sa pastreze distantarea sociala, astfel incat sa fie cel putin doi metri intre persoane.
”Paștele este ziua cea mai fericită, pentru că nu a fost făcută de mână de om”
”Paștele este ziua cea mai mare, pentru că înregistrează cea mai puternică explozie de viață care poate exista”
”Paștele este ziua cea mai fericită, pentru că nu a fost făcută de mână de om: este ziua făcută de Domnul, pentru a face sărbătoare Fiului său şi pentru a face sărbătoare nouă tuturor fiilor săi!”, spune ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, într-o Scrisoare pastorală adresată credincioșilor.
Papa Francisc a spus în liturghia solemnă din Duminica Floriilor că, deși situația este grea în acestă perioadă, trebuie să fim încrezători: ”Știm că nu suntem singuri: Dumnezeu este cu noi în fiecare rană, în fiecare teamă: nici un rău, nici un păcat nu are ultimul cuvânt. Dumnezeu câștigă, dar laurii victoriei trec prin lemnul crucii. Prin urmare, laurii și crucea rămân împreună”, spune Suveranul Pontif.
Papa Francisc a făcut vineri o vizită surpriză la centrul de vaccinare din Vatican unde erau vaccinați oameni săraci și oameni ai străzii. Papa s-a vaccinat în ianuarie și i-a îndemnat pe credincioși să facă și ei la fel. "Cred că din punct de vedere etic toată lumea ar trebui să ia vaccinul. Este o alegere etică, deoarece nu te joci doar cu sănătatea ta, cu viața ta, ci și cu viața altora", a spus Suveranul Pontif.
Mesajul Papei transmis în aceste zile este unul de speranță, dar este și unul legat de realitate, explică părintele Francisc Doboș. ”Citim realitatea. Fiecare celebrare a învierii lui Hristos devine ca o lectură a realității în care ne aflăm. Nu putem să celebrăm Paștele gândindu-ne doar la ce s-a întâmplat acum 2.000 de ani. Învierea lui Hristos, dacă nu devine efectivă și pentru mine, astăzi, nu fac altceva decât să povestesc despre alții, despre El. Dar eu nu intru în această trăire spirituală? Pentru că această trăire spirituală nu trebuie să devină doar o aprindere de lumânare”.
Părintele Doboș spunea într-un interviu din trecut că trebuie să găsim un echilibru între ce pregătesc oamenii pentru bucatele de pe masă și ceea ce pregătesc pentru ”bucatele spirituale”, fiindcă nu este suficient să venim cu lumânarea de la înviere și să o punem pe masă. ”Avem mare nevoie ca cerul să coboare pe masă împreună cu bucatele”, spunea Francisc Doboș.
”Dumnezeu nu este doar acela care îmi dă dreptate, ci este și acela care îmi spune când greșesc”
Mulți oamenii nu mai știu să aprecieze și partea spirituală a sărbătorii pascale, oamenii bucurându-se mai mult de mâncare.
”Este întotdeauna neglijată partea spirituală și de aceea avem nevoie de <antrenori>, de duhovnici, de oamenii care să trezească în noi apetitul sau <papilele gustative spirituale>. Să spunem: <nu vreau doar bucatele ce se găsesc pe masă, ci vreau și <bucate de cer>, iar lucrul acesta nu se poate face fără antrenori, uneori chiar și antrenor personal, precum un duhovnic, iar dacă nu este personal, poate să fie un antrenor așa cum este la sală, în grup, iar asta înseamnă parohia, asta înseamnă că mergem la biserică”.
”Noi nu suntem atât de creativi încât să ne descurcăm singuri și să ne facem singuri un fel de...<freestyle spiritual>. Există și această trăire, care uneori devine arogantă: creștini pe persoană fizică ajung să spună: noi nu avem nevoie de reguli, de ritual, pentru că <eu cu Dumnezeu mă descurc>. Poate că nu va spune chiar asta, dar se poate întâmpla ca Dumnezeu să devină un idol. Adică te bucuri de el ca de un animal de companie, îl strângi în brațe, dar îți dă întotdeauna dreptate, nu te pune în criză și doar te bucură”
Dacă Dumnezeu devine doar asta înseamnă că este doar o proiecție a așteptărilor acelui om, doar un idol, spune părintele Doboș. ”Dumnezeu nu este doar acela care îmi dă dreptate, ci este și acela care îmi spune când greșesc și o poate spune prin oameni, o poate spune prin situațiile pe care le trăim, prin pandemie sau prin planeta aceasta pe care o putem răvăși, dar se întoarce totul împotriva noastră, iar noi dăm vina pe Dumnezeu și-l întrebăm ce a făcut”.
Papa Francisc a făcut recent din nou referire și la Diavol, la Satan, la ”Cel Rău”, cum a mai făcut-o în multe rânduri în trecut. Diavolul, a spus Suveranul Pontif, ”profită de crize pentru a semăna neîncredere, disperare și discordie”.
La sfârșitul celebrării din Duminica Floriilor și a Patimii Domnului, înainte de Binecuvântarea Apostolică, Sfântul Părinte Papa Francisc a condus recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului”, amintind la finalul rugăciunii că este a doua oară când trăim Săptămâna Sfântă în contextul pandemiei.
„Anul trecut am fost mai șocați, anul acesta suntem mai încercați. Iar criza economică a devenit grea. În această situație istorică și socială, ce face Dumnezeu? El ia crucea. Isus ia crucea, adică ia asupra sa răul pe care îl implică această realitate – fizic, psihologic și, mai presus de toate, răul spiritual, pentru că Cel Rău profită de crize pentru a semăna neîncredere, disperare și discordie.”
Papa Francisc a spus, încă din 2013, de când a fost ales, că diavolul este real, iar într-un document din 2018 a spus că ar fi o greșeală să credem că Cel Rău este doar un mit. Faptul că Sfântul Părinte s-a referit des la diavol i-a mirat pe unii.
”Dracul nu este o figură de stil. Dușmanii nu sunt ceilalți oameni, ci dușmanul este diavolul care lucrează prin oameni. Cel Rău ne face să ne războim, să ne invidiem unul pe altul, să vedem răutate, complot peste tot și în felul acesta el își <râde în coarne> atunci când ne vede agitați și răzvrătiți. Nu este doar o figură de stil, ci este o realitate spirituală, dar diavolul este bucuros când poate să atragă adepți și asta face încă de la începutul lumii”, spune Francisc Doboș care explică faptul că rolul spiritual al bisericii și al duhovnicilor este să ne facă atenți la Cel Rău, dar să ne cheme de lângă el, fără a ne speria și fără a ne păcăli”.
Săptămâna Sfântă și momentele ei
Săptămâna Sfântă dinaintea Paștelui are câteva momente cu totul speciale, iar catolicii numesc ”Triduum pascal” perioada de trei zile, de joi până duminică, în care Biserica Romano-Catolică celebrează Patimile lui Hristos, Moartea și învierea.
Joia Sfântă
Joi dimineața preoții din arhidieceză se regăsesc împreună cu episcopii în catedrală, pentru că Joia Mare este considerată Ziua Sfintei Preoții și nu poate fi Liturghie sau Euharistie fără preoție. Atunci sunt consacrate uleiurile care sunt folosite pentru sfintele taine (pentru bolnavi, pentru Botez, pentru Mir). Această liturghie a sfinţirii uleiurilor poartă numele de ”Liturghia crismei”.
Preoții își reînnoiesc atunci în fața episcopului și făgăduințele din ziua hirotonirii. .
Joi seara a mai fost un moment important: preoții se întorc fiecare în parohie și celebrează Sfânta Liturghie a Cinei Domnului „in Coena Domini”. După celebrarea liturgică, Preasfântul Sacrament a fost expus spre adorare.
Din cauza pandemiei s-a renunțat la ritualul spălării picioarelor care era în Joia Mare
Ce simboliza acest ritual? Francisc Doboș explică: ”Gestul acesta al spălării picioarelor referitor la acțiunea lui Hristos nu înseamnă doar un gest de smerenie. Spun asta fiindcă foarte mulți spun: haideți să facem ce a făcut Hristos, s-a umilit și a spălat picioarele. Este banal, nu poate exista doar această lectură fiindcă, dacă le-a spălat picioarele, Hristos le-a spălat rădăcina vieții. Cine știe Sfânta Scriptură își aduce aminte că atunci când șarpele i-a ispitit pe Adam și Eva, când Dumnezeu le-a zis - Șarpele, adică Răul, Diavolul - îți va mușca călcâiul. Ei bine, călcâiul, teologic vorbind, înseamnă rădăcina vieții. Dacă Dumnezeu îmi spală mie picioarele nu este vorba doar de un gest exterior, ci înseamnă taina spovedaniei, adică mărturisirea, iertarea păcatelor. Dacă Dumnezeu îmi spală călcâiul prin taina spovezii, atunci îmi curăță rădăcina vieții și Cel Rău nu mai are atâta putere, veninul lui nu se va extinde în tot corpul”.
Vinerea Sfântă
Tot vineri urmează și momentul Adorării Sfintei Cruci, dar și aici pandemia a schimbat ritualul: înainte credincioșii atingeau și sărutau crucea, iar acum fac un gest de venerație, fără să o mai atingă, dar devine o formă exterioară prin care credincioșii își manifestă trăirea lor interioară.
Sâmbăta Sfântă
Sâmbăta Sfântă - Hristos este în mormânt, ca atare Biserica este în tăcere. Nu este nicio celebrare. Toţi sunt invitaţi să mediteze pătimirea şi moartea lui Hristos.
Noaptea Sfântă și Duminica Învierii
Noaptea Sfântă. Noaptea aceasta este o priveghere în cinstea Domnului, astfel încât credincioşii, urmând îndemnul evangheliei, ţinând în mâini candele aprinse, să fie asemenea slujitorilor care îl aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă, pentru ca atunci când va sosi, găsindu-i veghind, să-i aşeze la masă.
Duminica Învierii. Liturghia zilei de Paşte, din ziua de 4 aprilie, se celebrează cu mare solemnitate. La începutul Liturghiei, credincioşii sunt stropiţi cu apă binecuvântată în noaptea precedentă pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală (o lumânare mare, simbol al Învierii lui Cristos) este aşezată lângă altar.
Dacă luăm datele din ultimii 20 de ani, Paștele catolic a fost cel mai devreme în 2008: pe 23 martie, și cel mai târziu în 2011: 24 aprilie. În 2038 atât Paștele Catolic, cât și cel ortodox vor fi pe 25 aprilie.
Ca regulă. Paştele Catolic poate cădea în luna martie sau aprilie, dar niciodată în luna mai, în timp ce Paștele Ortodox poate cădea în aprilie sau mai, dar niciodată în martie. O dată la 3-4 ani cele două sărbători sunt în aceeași zi.
În afară de canoanele bisericești, la Paște sunt obiceiuri comerciale, tradiții populare și superstiții, tradiții ce nu au legătură cu trăirea bisericii, dar care fac sărbătoarea mai amuzantă.
Pomii de paște
În acest an pomii de Paște sunt foarte căutați în Marea Britanie unde unele magazine vând brazi naturali sau artificiali precum cei de la Crăciun pentru a-i împodobiți cu panglici, cu ouă sau cu dulciuri.
Ouăle pot fi din lemn, din plastic sau chiar ouă adevărate vopsite, însă golite de conținut.
În câteva zone din Transilvania, în Sâmbăta Mare băieţii împodobesc brazii cu panglici colorate.
Papa Francisc a spus, încă din 2013, de când a fost ales, că diavolul este real, iar într-un document din 2018 a spus că ar fi o greșeală să credem că Cel Rău este doar un mit. Faptul că Sfântul Părinte s-a referit des la diavol i-a mirat pe unii.
”Dracul nu este o figură de stil. Dușmanii nu sunt ceilalți oameni, ci dușmanul este diavolul care lucrează prin oameni. Cel Rău ne face să ne războim, să ne invidiem unul pe altul, să vedem răutate, complot peste tot și în felul acesta el își <râde în coarne> atunci când ne vede agitați și răzvrătiți. Nu este doar o figură de stil, ci este o realitate spirituală, dar diavolul este bucuros când poate să atragă adepți și asta face încă de la începutul lumii”, spune Francisc Doboș care explică faptul că rolul spiritual al bisericii și al duhovnicilor este să ne facă atenți la Cel Rău, dar să ne cheme de lângă el, fără a ne speria și fără a ne păcăli”.
Săptămâna Sfântă și momentele ei
Săptămâna Sfântă dinaintea Paștelui are câteva momente cu totul speciale, iar catolicii numesc ”Triduum pascal” perioada de trei zile, de joi până duminică, în care Biserica Romano-Catolică celebrează Patimile lui Hristos, Moartea și învierea.
Joia Sfântă
Joi dimineața preoții din arhidieceză se regăsesc împreună cu episcopii în catedrală, pentru că Joia Mare este considerată Ziua Sfintei Preoții și nu poate fi Liturghie sau Euharistie fără preoție. Atunci sunt consacrate uleiurile care sunt folosite pentru sfintele taine (pentru bolnavi, pentru Botez, pentru Mir). Această liturghie a sfinţirii uleiurilor poartă numele de ”Liturghia crismei”.
Preoții își reînnoiesc atunci în fața episcopului și făgăduințele din ziua hirotonirii. .
Joi seara a mai fost un moment important: preoții se întorc fiecare în parohie și celebrează Sfânta Liturghie a Cinei Domnului „in Coena Domini”. După celebrarea liturgică, Preasfântul Sacrament a fost expus spre adorare.
Din cauza pandemiei s-a renunțat la ritualul spălării picioarelor care era în Joia Mare
Ce simboliza acest ritual? Francisc Doboș explică: ”Gestul acesta al spălării picioarelor referitor la acțiunea lui Hristos nu înseamnă doar un gest de smerenie. Spun asta fiindcă foarte mulți spun: haideți să facem ce a făcut Hristos, s-a umilit și a spălat picioarele. Este banal, nu poate exista doar această lectură fiindcă, dacă le-a spălat picioarele, Hristos le-a spălat rădăcina vieții. Cine știe Sfânta Scriptură își aduce aminte că atunci când șarpele i-a ispitit pe Adam și Eva, când Dumnezeu le-a zis - Șarpele, adică Răul, Diavolul - îți va mușca călcâiul. Ei bine, călcâiul, teologic vorbind, înseamnă rădăcina vieții. Dacă Dumnezeu îmi spală mie picioarele nu este vorba doar de un gest exterior, ci înseamnă taina spovedaniei, adică mărturisirea, iertarea păcatelor. Dacă Dumnezeu îmi spală călcâiul prin taina spovezii, atunci îmi curăță rădăcina vieții și Cel Rău nu mai are atâta putere, veninul lui nu se va extinde în tot corpul”.
Vinerea Sfântă
Vinerea Mare este ziua răstignirii Mântuitorului, o zi în care se trăiește Pătimirea Lui. În Vinerea Mare și în Sâmbăta Mare nu se celebrează Sfânta Liturghie, iar Sâmbăta Mare este ”ziua aliturgică”, o zi de tăcere, a mormântului, în așteptarea nopții Învierii, sâmbătă spre duminică.
În Vinerea Mare, deși nu se ține liturghie, preoții citesc toată evanghelia Pătimirii, un moment amplu cu rugăciuni specifice, adaptate pentru Vinerea Sfântă, rugăciuni despre biserică și despre lume. Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar.
Tot vineri urmează și momentul Adorării Sfintei Cruci, dar și aici pandemia a schimbat ritualul: înainte credincioșii atingeau și sărutau crucea, iar acum fac un gest de venerație, fără să o mai atingă, dar devine o formă exterioară prin care credincioșii își manifestă trăirea lor interioară.
Sâmbăta Sfântă
Sâmbăta Sfântă - Hristos este în mormânt, ca atare Biserica este în tăcere. Nu este nicio celebrare. Toţi sunt invitaţi să mediteze pătimirea şi moartea lui Hristos.
Noaptea Sfântă și Duminica Învierii
Noaptea Sfântă. Noaptea aceasta este o priveghere în cinstea Domnului, astfel încât credincioşii, urmând îndemnul evangheliei, ţinând în mâini candele aprinse, să fie asemenea slujitorilor care îl aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă, pentru ca atunci când va sosi, găsindu-i veghind, să-i aşeze la masă.
În mai multe orașe celebrarea (Sfânta Liturghie din noaptea Învierii) va începe la ora 20, 20.30 sau 21, la Catedrala Sf Iosif din București, Vigilia pascală va începe la ora 23.00. În mai multe orașe, din cauza crizei Covid au fost anulate tradiționalele Procesiuni de Paște în care credincioșii purtau cu ei prin oraș lumânarea Învierii, statueta lui Isus Hristos cel înviat şi steagurile bisericeşti.
Binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, preconiul pascal (o cântare specială adresată lui Hristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez, împărtăşirea credincioşilor - stau în centrul atenţiei acestei nopţi sfinte.
Duminica Învierii. Liturghia zilei de Paşte, din ziua de 4 aprilie, se celebrează cu mare solemnitate. La începutul Liturghiei, credincioşii sunt stropiţi cu apă binecuvântată în noaptea precedentă pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală (o lumânare mare, simbol al Învierii lui Cristos) este aşezată lângă altar.
Data Paștelui - Cât de mult variază și câteva comparații istorice
O dată la 3-4 ani Paștele Ortodox și cel Catolic sunt în aceeași zi. Așa a fost în 2011, 2014 și 2017, la fel va fi în 2025, 2028 și 2031. În general diferența este de o săptămână, Paștele Catolic fiind înaintea celui Ortodox, dar există ani când diferența este mai mare, cum este și în 2021. Anul acesta diferența este de 28 de zile, dar în 2013 și 2016 diferența a fost de 35 de zile și la fel va fi și în 2024. Spre exemplu, în acel an Paștele catolic va fi pe 31 martie, iar cel ortodox, pe 5 mai.Dacă luăm datele din ultimii 20 de ani, Paștele catolic a fost cel mai devreme în 2008: pe 23 martie, și cel mai târziu în 2011: 24 aprilie. În 2038 atât Paștele Catolic, cât și cel ortodox vor fi pe 25 aprilie.
Ca regulă. Paştele Catolic poate cădea în luna martie sau aprilie, dar niciodată în luna mai, în timp ce Paștele Ortodox poate cădea în aprilie sau mai, dar niciodată în martie. O dată la 3-4 ani cele două sărbători sunt în aceeași zi.
În afară de canoanele bisericești, la Paște sunt obiceiuri comerciale, tradiții populare și superstiții, tradiții ce nu au legătură cu trăirea bisericii, dar care fac sărbătoarea mai amuzantă.
Târgurile de Paște
În câteva mari orașe din Europa Centrală se țineau (înainte de pandemie) și târguri de Paște unde se vindeau jucării din lemn, vase, căni, clopoței, ceasuri, lucruri din piele, eșarfe, dulciuri și vin fiert. Se țineau înainte de pandemie în orașe celebre și pentru târgurilor lor de Crăciun: Viena, Nurenberg, Cracovia, Praga, Salzburg sau Graz. Unele țineau 2-3 zile, altele chiar și peste două săptămâni și cele mai mari aveau mai bine de 50 de căsuțe.
Pomii de paște
În unele țări din Europa de Vest și de Nord este foarte la modă ”pomul de Paște” (Easter tree), tradiție care provine din Germania unde așa-numiții ”Ostereierbaum” sau ”Osterbaum” însemnau practic pomi decorați cu diverse ornamente de Paște, cum ar fi ghirlande multicolore. De secole germanii împodobesc pomii și de Paște, cu panglici sau cu ouă. De multe ori sunt împodobiți pomi vii, dar spre deosebire de cei de Crăciun, nu se mai pun și luminițe, însă fiind împodobiți cu multe lucruri colorate, înveselesc locul, mai ales că Paștele cade uneori în martie când este încă frig și nimic nu este înverzit.
Uneori sunt împodobiți și brazii, în alte cazuri germanii sau suedezii aduc în casă ramuri de salcie pe care le pun în vază și le decorează.
În acest an pomii de Paște sunt foarte căutați în Marea Britanie unde unele magazine vând brazi naturali sau artificiali precum cei de la Crăciun pentru a-i împodobiți cu panglici, cu ouă sau cu dulciuri.
Ouăle pot fi din lemn, din plastic sau chiar ouă adevărate vopsite, însă golite de conținut.
În câteva zone din Transilvania, în Sâmbăta Mare băieţii împodobesc brazii cu panglici colorate.
Vânătoarea de ouă și Iepurașul
În SUA există o tradiție specială, așa-numitele ”Easter egg hunts”, jocuri unde copiii trebuie să caute ouă ascunse, fie unele adevărate, fie unele de plastic sau de ciocolată. Cele mai celebre ”vânători de ouă” sunt cele de pe peluza Casei Albe care au debutat în 1878 la inițiativa soției președintelui de atunci, Rutherford B. Hayes.Tradiția este mult mai veche și vine tot de la germani: ”Ostereier suchen”, o numesc ei, ceea ce înseamnă ”căutarea ouălor de Paște”.
Iepurele a fost pentru prima oară asociat cu Paștele în regiunile protestante ale Europei, în secolele XVI - XVII, dar a devenit foarte răspândit în secolul XIX. În Germania secolului XVII a apărut tradiția ”iepurașului de Paște” care aducea ouă cadou copiilor. Iepurele a fost din cele mai vechi timpuri asociat cu festivalurile de primăvară fiind un simbol al fertilității datorită faptului că se înmulțește extrem de rapid. La noi, tradiția iepurașului care aduce cadouri de Paște s-a impus după Revoluție.
În Germania legenda spunea că iepurele de paște aduce copiilor un coș cu ouă vopsite și le ascunde pentru ca cei mici să le caute apoi. Și În Transilvania, pentru copiii din riturile romano-catolice, reformate şi evanghelice, de Paşte vine Iepuraşul care ascunde ouăle colorate prin curţile caselor. Astfel că, în dimineaţa primei zile a Paştelui, cei mici încep goana după găsirea ouălor colorate, pentru a-şi umple coşuleţele.
Regina Victoria a Marii Britanii a popularizat tradiția ”vânatului de ouă” (Easter egg hunt) fiindcă mama ei, născută în Germania, a ținut această tradiție și copiii de la palat erau încântați să caute ouăle colorate.
Interesant este că și alte animale sunt asociate cu Paștele și adusul ouălor - cadou: în Elveția este cucul, în Westfalia este vulpea.
Apa din ziua de Paște
Tot o tradiție din Germania spunea că fetele nemăritate trebuie să meargă la pârâu în ziua de Paște, să ia apă și nu trebuia să stea de vorbă cu nimeni pe drumul spre casă, fiindcă apa își va pierde proprietățile. Apa este în general simbol al fertilității, dar această apă era și mai specială, fiindcă, dacă fata își stropea iubitul asta însemna că vor face nunta curând. Se credea și că această apă din ziua de Paște face bine la ochi sau la piele.
În Transilvania era (și încă mai este în unele regiuni) obiceiul mersului cu stropitul sau cu udatul, obicei provenit tot de la germani, pe filieră maghiară. Obiceiul stropitului se păstrează azi mai mult în mediul rural, cu trecerea timpului el modernizându-se. Dacă în trecut se folosea apa, astăzi se foloseşte parfum sau apă de colonie. Băieţii adunaţi în grupuri merg la fete acasă a doua zi de Paşte, unde întreabă părinţii fetelor dacă primesc cu udatul, în timp ce rostesc o poezie, care diferă de la o regiune la alta a Transilvaniei. Tinerii stropesc fata cu parfum, după care sunt cinstiţi cu ouă roşii, băutură şi prăjituri.
De ce Paștele catolic este diferit în calendar față de cel ortodox
Așadar, Paștele este cu totul special față de alte sărbători creștine fiindcă nu este într-o dată fixă, ci este o sărbătoare mobilă a cărei dată depinde de lucruri precum istorie, politică, astronomie și teologie.
Data Paștelui a dat naștere in vechime unor controverse și dezbinări în sânul bisericii în primele secole de la începutul erei noastre. Pentru a se realiza o uniformizare a sărbătorii Paștelui, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Paștele va fi serbat întotdeauna duminica.
Această duminică va fi imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară. S-a mai stabilit și că atunci când data Paștelui iudaic cade duminică, Paștele creștin va fi serbat duminica următoare, pentru a nu fi serbat o dată cu cel iudaic, dar nici înaintea acestuia.
Calcularea datei la care creştinii sărbătoresc Paştele ţine de două fenomene naturale, unul cu dată fixă - echinocţiul de primăvară, iar celălalt cu data schimbătoare - luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paştelui să varieze în fiecare an.
În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici şi ortodocşi. Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează acelaşi eveniment astronomic după calendarul iulian (pe stil vechi).
Până la Marea schismă Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană sărbătoreau Paştele la aceeaşi dată.
Marea schismă din 1054, în urma căreia Biserica Creştină de Apus s-a despărţit de Biserica Răsăriteană, a fost unul dintre cele mai importante evenimente istorice. Trebuie spus că relaţiile dintre Apusul şi Răsăritul Bisericii Creştine erau încordate şi complicate de multă vreme. Începând încă din secolul al IV-lea, între Răsăritul şi Apusul creştin se făcea simţită o tensiune ecleziologică ce privea statutul papei de la Roma în Biserică, adică pretenţia de jurisdicţie universală a papilor asupra întregii Biserici din Apus şi Răsărit.
Mai târziu, în 1582, Papa Grigore al XIII-lea a reformat calendarul iulian (pe stil vechi) din cauza erorilor acestuia faţă de calendarul astronomic (o rămânere în urmă), făcând trecerea la calendarul modern, ce-i poartă numele.
Din motive de ordin confesional bisericile ortodoxe nu au acceptat reforma gregoriană, păstrând în continuare calendarul iulian. Cu timpul, diferenţa dintre cele două calendare, care la sfârşitul secolului al XVI-lea era de 10 zile, a continuat să crească, şi după 1900 ea a ajuns sa fie de 13 zile.
Astfel, nevoia de armonizare a calendarului în toate domeniile vieţii publice, a făcut ca şi bisericile ortodoxe sa reflecteze la trecerea la calendarul gregorian. Regatul României a adoptat reforma calendarului în anul 1919, când ziua de 1 aprilie pe stil vechi a devenit 14 aprilie pe stil nou.
Congresul interortodox desfăşurat la Istanbul (Constantinopol) în anul 1923 a hotărât adoptarea calendarului gregorian şi în bisericile ortodoxe, rămânând însă la latitudinea fiecărei biserici ortodoxe autocefale să aleagă momentul oportun pentru această trecere. Tot atunci s-a hotărât ca data Paştelui pentru ortodoxie să se calculeze în continuare după calendarul iulian, până când toate bisericile ortodoxe autocefale vor adopta calendarul gregorian, evitându-se astfel diferenţele liturgice din sânul Ortodoxiei.
În Germania legenda spunea că iepurele de paște aduce copiilor un coș cu ouă vopsite și le ascunde pentru ca cei mici să le caute apoi. Și În Transilvania, pentru copiii din riturile romano-catolice, reformate şi evanghelice, de Paşte vine Iepuraşul care ascunde ouăle colorate prin curţile caselor. Astfel că, în dimineaţa primei zile a Paştelui, cei mici încep goana după găsirea ouălor colorate, pentru a-şi umple coşuleţele.
Regina Victoria a Marii Britanii a popularizat tradiția ”vânatului de ouă” (Easter egg hunt) fiindcă mama ei, născută în Germania, a ținut această tradiție și copiii de la palat erau încântați să caute ouăle colorate.
Interesant este că și alte animale sunt asociate cu Paștele și adusul ouălor - cadou: în Elveția este cucul, în Westfalia este vulpea.
Apa din ziua de Paște
Tot o tradiție din Germania spunea că fetele nemăritate trebuie să meargă la pârâu în ziua de Paște, să ia apă și nu trebuia să stea de vorbă cu nimeni pe drumul spre casă, fiindcă apa își va pierde proprietățile. Apa este în general simbol al fertilității, dar această apă era și mai specială, fiindcă, dacă fata își stropea iubitul asta însemna că vor face nunta curând. Se credea și că această apă din ziua de Paște face bine la ochi sau la piele.
În Transilvania era (și încă mai este în unele regiuni) obiceiul mersului cu stropitul sau cu udatul, obicei provenit tot de la germani, pe filieră maghiară. Obiceiul stropitului se păstrează azi mai mult în mediul rural, cu trecerea timpului el modernizându-se. Dacă în trecut se folosea apa, astăzi se foloseşte parfum sau apă de colonie. Băieţii adunaţi în grupuri merg la fete acasă a doua zi de Paşte, unde întreabă părinţii fetelor dacă primesc cu udatul, în timp ce rostesc o poezie, care diferă de la o regiune la alta a Transilvaniei. Tinerii stropesc fata cu parfum, după care sunt cinstiţi cu ouă roşii, băutură şi prăjituri.
De ce Paștele catolic este diferit în calendar față de cel ortodox
Așadar, Paștele este cu totul special față de alte sărbători creștine fiindcă nu este într-o dată fixă, ci este o sărbătoare mobilă a cărei dată depinde de lucruri precum istorie, politică, astronomie și teologie.
Data Paștelui a dat naștere in vechime unor controverse și dezbinări în sânul bisericii în primele secole de la începutul erei noastre. Pentru a se realiza o uniformizare a sărbătorii Paștelui, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Paștele va fi serbat întotdeauna duminica.
Această duminică va fi imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară. S-a mai stabilit și că atunci când data Paștelui iudaic cade duminică, Paștele creștin va fi serbat duminica următoare, pentru a nu fi serbat o dată cu cel iudaic, dar nici înaintea acestuia.
Calcularea datei la care creştinii sărbătoresc Paştele ţine de două fenomene naturale, unul cu dată fixă - echinocţiul de primăvară, iar celălalt cu data schimbătoare - luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paştelui să varieze în fiecare an.
În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici şi ortodocşi. Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează acelaşi eveniment astronomic după calendarul iulian (pe stil vechi).
Până la Marea schismă Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană sărbătoreau Paştele la aceeaşi dată.
Marea schismă din 1054, în urma căreia Biserica Creştină de Apus s-a despărţit de Biserica Răsăriteană, a fost unul dintre cele mai importante evenimente istorice. Trebuie spus că relaţiile dintre Apusul şi Răsăritul Bisericii Creştine erau încordate şi complicate de multă vreme. Începând încă din secolul al IV-lea, între Răsăritul şi Apusul creştin se făcea simţită o tensiune ecleziologică ce privea statutul papei de la Roma în Biserică, adică pretenţia de jurisdicţie universală a papilor asupra întregii Biserici din Apus şi Răsărit.
Mai târziu, în 1582, Papa Grigore al XIII-lea a reformat calendarul iulian (pe stil vechi) din cauza erorilor acestuia faţă de calendarul astronomic (o rămânere în urmă), făcând trecerea la calendarul modern, ce-i poartă numele.
Din motive de ordin confesional bisericile ortodoxe nu au acceptat reforma gregoriană, păstrând în continuare calendarul iulian. Cu timpul, diferenţa dintre cele două calendare, care la sfârşitul secolului al XVI-lea era de 10 zile, a continuat să crească, şi după 1900 ea a ajuns sa fie de 13 zile.
Astfel, nevoia de armonizare a calendarului în toate domeniile vieţii publice, a făcut ca şi bisericile ortodoxe sa reflecteze la trecerea la calendarul gregorian. Regatul României a adoptat reforma calendarului în anul 1919, când ziua de 1 aprilie pe stil vechi a devenit 14 aprilie pe stil nou.
Congresul interortodox desfăşurat la Istanbul (Constantinopol) în anul 1923 a hotărât adoptarea calendarului gregorian şi în bisericile ortodoxe, rămânând însă la latitudinea fiecărei biserici ortodoxe autocefale să aleagă momentul oportun pentru această trecere. Tot atunci s-a hotărât ca data Paştelui pentru ortodoxie să se calculeze în continuare după calendarul iulian, până când toate bisericile ortodoxe autocefale vor adopta calendarul gregorian, evitându-se astfel diferenţele liturgice din sânul Ortodoxiei.
