Parlamentarii vor să oprească Guvernul să mai prelungească la nesfârșit starea de alertă

Parlamentarii vor să oprească Guvernul să mai prelungească la nesfârșit starea de alertă, pe motiv că există riscul ca restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești să devină permanentă. Astfel, potrivit unui proiect de lege depus la Senat, starea de alertă nu va mai putea fi prelungită decât pe o perioadă de maximum 90 de zile.

Parlamentarii vor să oprească Guvernul să mai prelungească la nesfârșit starea de alertă

Legea 55/2020 a permis și permite Guvernului să permanentizeze starea de alertă, fără ca decizia să mai fie votată de Parlament. Deputații au decis să modifice această anomalie legislativă, justificând această necesitate prin faptul că Legea 55 ignoră proporționalitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale prin lipsa unui termen-limită pentru declararea stării de alertă.

”În motivarea Legea 55 a fost invocat articolul 53 din Constituția Românie, care prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, între altele, pentru apărarea ordinii, a sănătății publice, dar și a drepturilor și libertăților cetățenenilor. Totodată, în motivarea actului normativ, s-a stipulat că este necesară adoptarea de către Parlamentul României, prin lege, a unor măsuri restrictive, cu caracter esențialmente temporar și, după caz, gradual, proporționale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al acesteia, necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa drepturilor convenționale, unionale și constituționale la viață, integritate fizică și sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu, și fără a aduce atingere existenței altor drepturi sau libertăți fundamentale. Conform Legii 55/2020, starea de alertă se declară la nivel local, județean sau național, atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situație de urgență, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile. Cu toate acestea, starea de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menținerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Fără termen limită

Deputații au semnalat, astfel, că, în lipsa unui termen limită legal cert, Legea 55/2020 dă posibilitatea extinderii sine die a stării de alertă, având drept consecință restrângerea drepturilor și a libertăților fundamentale, care poate dobândi, astfel, un caracter permanent.

”În acest sens, prezenta propunere legislativă completează Legea 55/2020 și prevede ca măsurile dispuse pe durata stării de alertă care vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale pot fi dispuse pentru o perioadă maximă de timp de 90 de zile de la instituirea stării de alertă. Această soluție este solid susținută de jurisprudența CCR, care constată că starea de alertă are un regim evident mai puțin restrictiv decât starea de urgență reglementată de legiuitorul constituant. De asemenea, CCR a statuat că esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia”, se mai precizează în motivarea modificării legislative a deputaților.

Prelungită de 10 ori

Starea de alertă a fost prelungită de 10 ori până acum, semnalează deputatul Lilian Scripnic, inițiatorul proiectului legislativ.

”Nu știm când și cum se vor epuiza acele efecte ale pandemiei, iar oamenii au obosit deja de multitudinea restricțiilor. Au fost lezate drepturile și libertățile fundamentale ale românilor, iar cetățenii își doresc revenirea la normalitate sau cel puțin aproape de ea. Sub influența acestei modificări a legii, Guvernul va putea lua doar măsuri excepționale de management, de organizare a instituțiilor medicale, iar drepturile și libertățile fundamentale ale românilor vor rămâne intacte. Dacă prelungim restricțiile în același ritm, riscăm să ne confruntăm cu o creștere a inflației, o scădere a consumului, o accentuare a blocajului financiar și o ruinare totală a economiei. Oamenii devin depresivi, copiii noștri nu se mai dezvoltă normal, nici fizic și nici psihic, pentru ca i-am rupt din realitatea societății în care trăim. Parcurgem timpuri grele, în care excepția restricțiilor poate deveni o regulă dacă nu vom lua atitudine”, a declarat pentru Național deputatul Lilian Scripnic.

Național