O fetiţă de 9 ani a fost luată de pe stradă pentru a fi forţată să se mărite

O desfăşurare impresionantă de forţe de Poliţie şi trupe de intervenţie are loc în cursul acestei zile în localitatea gălăţeană Munteni pentru aplanarea unui posibil conflict între două familii de romi după ce o fată de 9 ani a fost răpită de pe stradă de doi tineri.

O fetiţă de 9 ani a fost luată de pe stradă pentru a fi forţată să se mărite

Pe 1 mai, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci au fost sesizaţi, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că o fată, de 9 ani, din comuna Munteni, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, însoţită de un tânăr, din aceeaşi localitate.

Poliţiştii au mers imediat la faţa locului, demarând verificări pentru identificarea locaţiei în care se afla minora. După câteva ore, aceasta a fost adusă la sediul poliţiei de tatăl tânărului cu care fusese văzută şi încredinţată familiei.

Este o practică destul de des întâlnită în comunităţile de romi ca fetele să fie răpite de pretendenţi, urmând ca apoi familiile acestora să se înţeleagă cu privire la zestre. 

Fetele sunt de cele mai multe ori minore, cu vârste de regulă până în 10 ani, iar faptele tinerilor romi şi ale familiilor din care provin aceştia şi care încurajează astfel de practici, intră sub incidenţa legii penale.

”În urma investigaţiilor, a rezultat că minora ar fi fost luată de pe stradă, împotriva voinţei sale, în jurul orei 15,45, de doi tineri de 17 şi 26 de ani, care ar fi urcat-o într-o autoutilitară şi ar fi dus-o într-un imobil de pe raza comunei Munteni. Minora a fost examinată medico-legal, rezultând că nu a fost victima vreunei agresiuni fizice”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Duminică, 3 mai, în urma unei percheziţii domiciliare, cei doi tineri au fost depistaţi, fiind reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Astăzi, 4 mai, Judecătoria Tecuci a emis mandate de arestare pe numele celor tineri pentru 30 de zile.

Deşi în aparenţă conflictul pare a fi fost aplanat, lucrurile sunt departe de a se fi rezolvat. Familia copilei răpite este posibil să riposteze violent la cele întâmplate. Acesta este motivul pentru care mai multe echipaje de poliţie vor patrula şi supraveghea comuna Munteni în cursul zilei de luni, 4 mai, pentru a preveni izbucnirea unui conflict între cele două familii de romi.