Ministrul Muncii: Sporurile doar cresc salariile, nu recompensează condiţii cu adevărat deosebite

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a demarat miercuri discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România pentru a identifica cele mai bune soluţii pentru remedierea inechităţilor din salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Ministrul Muncii: Sporurile doar cresc salariile, nu recompensează condiţii cu adevărat deosebite

„Discuţiile pe care le-am avut astăzi cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, măsurile necesare pentru profesionalizarea şi eficientizarea serviciilor sociale, precum şi pentru dezvoltarea sistemului de creşe din România mi-au reconfirmat faptul că reformele începute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sunt necesare şi aşteptate şi la nivel local. În ceea ce priveşte salarizarea, am demarat astăzi discuţiile cu reprezentanţii AMR pentru a identifica împreună cele mai bune soluţii de remediere a inechităţilor profunde din salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a sistemului de sporuri, care de multe ori doar majorează veniturile, fără să recompenseze condiţii cu adevărat deosebite sau performanţe", a scris Turcan pe pagina sa de Facebook.  

Ea a subliniat că a "invitat" AMR să trimită propuneri care să fie incluse în reforma sistemul de salarizare, provocarea fiind să se dea posibilitatea primăriilor performante să continue să stimuleze angajaţii cu rezultate excepţionale.  

"Cea de-a doua temă discutată astăzi a vizat reforma din asistenţă socială şi am constatat că reprezentaţii AMR înţeleg corect nevoia de schimbare a paradigmei în acest domeniu. I-am rugat să vină în sprijinul demersurilor noastre pentru a creşte numărul de profesionişti, pentru că resursa umană este esenţială dacă ne dorim să ajungem cu adevărat la cât mai mulţi oameni care au nevoie de sprijin şi să îi putem susţine cu servicii sociale integrate. În ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei de creşe din România, avem fonduri europene pe care le vom utiliza în acest scop, însă este important să avem o evaluare a serviciilor de acest tip la nivel naţional, precum şi a nevoii existente. După diagnoza pe care AMR urmează să o realizeze, vom relua discuţiile pe acest subiect", a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.