Ministrul Educației: Studenții vaccinați ar putea avea prioritate la cazare în cămine

Sorin Cîmpeanu a anunţat că studenţii vaccinaţi ar putea avea prioritate la cazarea în cămine. În SUA peste 30 de universităţi îi obligă pe studenţi şi pe profesori să se vaccineze împotriva coronavirusului.

Ministrul Educației: Studenții vaccinați ar putea avea prioritate la cazare în cămine

Sorin Cîmpeanu a anunţat că universităţile pot introduce criterii prin care să încurajeze vaccinarea. Ministrul Educaţiei a precizat că se ia în calcul ca studenţii care s-au vaccinat împotriva coronavirusului să aibă prioritate la cazarea în cămine.

„Universitățile românești încurajează vaccinarea și necesitatea vaccinării. Vaccinarea trebuie să rămână un act voluntar, dar universitatea are posibilitatea să introducă criterii prin care să încurajeze vaccinarea. Am discutat cu rectorii universitari din România și în cele mai multe dintre ele există posibilitatea de a organiza centre de vaccinare pentru pregătirea următorului an universitar.

În universitățile din România există o capacitate de cazare limitată. Ar putea introduce un criteriu: Să aibă prioritate la vaccinare studenții vaccinați, cu scopul de a asigura o protecție minimă. Atâta vreme cât este un criteriu de prioritizare, nu văd de ce să fie discriminatoriu. Vaccinarea este și trebuie să rămână un act voluntar”, a spus ministrul Educaţiei, potrivit AlephNews. 

Daniel David, preşedintele rectorilor din România, îi încurajează pe studenţi să se vaccineze împotriva coronavirusului.

„Am în plan să încerc să-i educ pe cât mai mulți să urmeze calea asta. La noi o astfel de decizie ar trebui să vină cu o mare aprobare, dacă nu cu reglementări. Sunt foarte hotărât să mobilizez și să dăm exemple astfel încât să vină în număr mare la vaccinare”, a spus Daniel David, președintele rectorilor din România.

În Statele Unite ale Americii peste 30 de universități îi obligă pe studenţi si pe profesori sa se vaccineze. Studenţii se vor putea întoarce în campusuri doar dacă se imunizează.

Printre universităţile care impun această măsură sunt Yale, Stanford, Georgetown și Universitatea George Washington. Cât de fezabilă este această idee în România, discutăm cu Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.