Ministrul Educației: Profesorii care refuză vaccinarea anti-COVID ar putea preda numai online

Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a declarat, marti, ca vaccinarea este un act voluntar, dar si de responsabilitate, fiind singura solutie pentru incheierea crizei sanitare. El a atras atentia ca exista o "presiune din ce in ce mai mare din partea parintilor", ca reluarea scolii cu prezenta fizica sa fie "doar cu cadrele didactice vaccinate".

Ministrul Educației: Profesorii care refuză vaccinarea anti-COVID ar putea preda numai online

Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a afirmat la Ploiesti ca in familia sa sunt trei cadre didactice, toate fiind imunizate impotriva noului coronavirus.

"Intelegem foarte bine, sunt colegi care au afectiuni de ordin medical care ii impiedica sa se vaccineze. Intelegem si reticentele, reticente pe fond si reticente generate de tot ceea ce se promoveaza in ultimul timp vizavi de un anumit tip de vaccin", a spus ministrul, intr-o conferinta organizata la Ploiesti, citat de Agerpres.

In ceea ce-l priveste, acesta a precizat ca nu are niciun fel de rezerva pentru niciun tip de vaccin anti-COVID, in familia sa fiind trei cadre didactice care s-au vaccinat atat cu serul de la Pfizer, cat si cu AstraZeneca.

Ministrul a adaugat ca exista o presiune din partea parintilor ca la reluarea scolii sa poata preda fizic doar profesorii vaccinati.

"E o presiune din ce in ce mai mare din partea parintilor, sigur, fiecare e indreptatit sa aiba propriile ingrijorari, de a solicita reluarea scolii cu prezenta fizica doar cu cadrele didactice vaccinate. Este aceasta presiune care s-ar putea sa ne duca la un moment dat... cu tot dragul, colegii cadre didactice care nu sunt vaccinate vor preda online, chiar daca in scoala respectiva vor fi activitati cu prezenta fizica. Este o ipoteza, e bine sa ne gandim la toate ipotezele. Depinde cat de mare va fi presiunea in acest sens, justificata, dintr-o perspectiva. Perspectivele sunt multiple.", a afirmat ministrul Educatiei.

"Devine o problema de securitate nationala modul in care gestionam sistemul educatiei"

Ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a atras, marti, atentia asupra pierderilor si dezechilibrelor din invatamant, aratand ca devine o problema de securitate nationala modul in care se va reusi gestionarea sistemului educatiei.

"Pierderile sunt foarte diferite de la o zona la alta, de la o scoala la alta, de la o clasa la alta si stim cu totii, si de la un elev la altul in functie de nivelul lui de pregatire, de acces la informatie, la tehnologie si foarte multe alte lucruri. Dezechilibrele erau foarte mari in Romania, le stim cu totii. (...) Devine o problema nu de importanta nationala, ci de securitate nationala modul in care vom reusi sa gestionam sistemul educatiei", a spus ministrul, intr-o conferinta organizata in cadrul Campaniei nationale "Vaccinare si testare pentru invatare".

Potrivit acestuia, rata de parasire timpurie a scolii situeaza Romania pe ultimele locuri din Europa.

"Rata de parasire timpurile a scolii ne situeaza pe ultimele locuri din Europa si mai avem o specificitate asupra carora s-au aplecat mai putin, anume diferentele foarte mari dintre urban si rural. Daca in tarile membre OECD media este intre 10 si 11%, cu 10% rata de parasire in urban, 11% in rural, (...) in Romania suntem intre 5% in urban si 25% in rural. Deci o alta specificitate despre care nu vorbim prea des.

Aceste lucruri se acutizeaza. Aceste lucruri (...) au fost acutizate. Dupa ce ca aveam diferente mari, pandemia a accentuat si mai mult aceste diferente. E momentul sa ne trezim cumva, ca daca nu ne trezim pandemia ar putea sa insemne ceea ce nu ne dorim niciunul dintre noi: o lovitura de gratie data unui sistem de educatie si asa suferind", a mai afirmat Cimpeanu.