Ministerul afacerilor islamice din Arabia Saudită cere moscheilor să reducă volumul megafoanelor
Ministerul afacerilor islamice din Arabia Saudită şi-a apărat decizia prin care a obligat mii de moschei din toată ţara să reducă volumul megafoanelor, în special în timpul chemării la rugăciune, o decizie controversată pentru acest regat ultraconservator, transmite AFP.

Ministerul afacerilor islamice Abdullatif al-Sheikh a ordonat săptămâna trecută moscheilor să îşi regleze megafoanele la o treime din volumul maxim şi şi să le limiteze utilizarea la chemarea la rugăciune şi nu la difuzarea de predici întregi, relatează AFP.
Ministrul afacerilor islamice a justificat această decizie invocând sănătatea şi bunăstarea copiilor şi a persoanelor în vârstă, deranjate de zgomot.
"Cei care doresc să se roage nu trebuie să aştepte chemarea la rugăciune a imamului, ei ar trebui să fie deja prezenţi la moschee", a asigurat ministrul într-o înregistrare difuzată de televiziunea de stat. Posturile de televiziune difuzează deja rugăciuni şi predici despre Coran, a explicat el.
Arabia Saudită are zeci de mii de moschei şi măsura a fost bine primită, dar a creat imediat valuri în cercurile religioase şi conservatoare.
Ministrul al-Sheikh a apreciat că aceste critici provin de la "duşmanii regatului" dornici să "agite opinia publică".