Juristul şarlatan care a cheltuit în neştire bani din conturile altor oameni

Albert Mihăilescu, juristul ploieştean devenit vedetă în Prahova, pentru că a reuşit să fure din conturile altor oameni zeci de mii de euro, a fost condamnat.

Juristul şarlatan care a cheltuit în neştire bani din conturile altor oameni

Tribunalul Prahova l-a găsit vinovat pentru efectuarea de opreaţiuni financiare în mod fraudulos şi i-a dat o pedeapsă de 3 ani şi 11 luni de închisoare. În plus, Mihăilescu este obligat să plătească daune de peste 100.000 de lei.

Albert Mihăilescu (25 de ani) din Ploieşti a devenit celebru pentru că a reuşit să fure din conturile unor persoane sume de bani imense, profitând de vulnerabilităţile sistemului internet banking. A reuşit chiar să-şi cumpere un Maserati, dar şi un apartament fără să plătească un leu din banii lui. În plus, într-o singură noapte a cheltuit 30.000 de lire sterline pe bijuterii şi accesorii scumpe. A fost prins însă şi reclamat poliţiştilor din Prahova de una dintre victimele sale care a reuşit să facă singură ancheta, să adune probe pe care le-a prezentat ulterior autorităţilor.

În septembrie 2018, Albert Mihăilescu a cumpărat de la Ştefan Richită o casă pe care a plătit 67.000 de euro. Vânzătorul apartamentului a stabilit, de comun acord cu noul proprietar, să mai rămână o scurtă perioadă în casă, până ce va rezolva cu mutarea lucrurilor. În tot acest timp, însă, Albert Mihăilescu a avut cheia apartamentului şi putea intra oricând în imobil. În data de 3 septembrie 2018, când Ştefan R. a vrut să facă mai multe operaţiuni bancare, a fost anunţat de către reprezentanţii băncii că din contul său au fost făcute tranzacţii la POS -uri şi ATM -uri din Ploieşti, în sumă totală de 113.144.93 de lei. Pentru că ştia că nu a făcut astfel de cumpărături (21 în doar câteva ore), bărbatul a blocat contul şi a mers ţintă la vechea locuinţă pe care tocmai o vânduse pentru a verifica dacă nu cumva cineva i-a furat cardul pe care îl lăsase într-un dulap, exact aşa cum îl primise de la bancă, în plic sigilat, cu PIN ataşat.

Bănuielile s-au adeverit. Cardul lipsea, aşa că Ştefan Richită a început o anchetă pe cont propriu. A mers la magazinele unde fuseseră făcute plăţile cu cardul său şi a solicitat imaginile de pe camerele de supraveghere. ”După ce i-au fost prezentate înregistrările video de către reprezentanţii societăţilor, persoana vătămată a constatat că cel care utilizase cardul său a fost Mihăilescu Albert (bărbatul căruia îi vânduse casa n.r.)”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Mihăilescu a fost trimis în judecată în 2019, iar acum a fost găsit vinovat de către judecătorii din cadrul Tribunalului Prahova pentu mai multe fapte: efectuare de opreaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatics, uz de fals în formă continuată, conducere fără permis. Pedeapsa dată de judecători este de trei ani şi 11 luni. În plus instanţa a stabilit ca tânărul şarlatan să restituie banii furaţi din cont, adică 119.500 lei plus dobanda aferentă.

Decizia instanţei nu este definitivă. Procesul a ajuns acum la Curtea de Apel Ploieşti, iar Mihăilescu a cerut un răgaz judecătorilor pentru a încerca un acord de mediere cu victima sa. Totuşi tânărul este inculpat în mai multe dosare penale aflate în diferse faze de judecată pe rolul instanţelor prahovene, astfel că riscă ani mulţi de închisoare, dacă va fi găsit vinovat. Este acuzat, printre altele, de inducere în eroare a organelor judiciare, înşelăciune (parte vătămată fiind o agenţie de turism), fals informatic, constituirea unui grup infracţional organizat, dosar în care a şi fost arestat preventive.

Albert Mihăilescu are studii juridice şi a lucrat o perioadă în sistemul bancar, potrivit unor surse din anturajul său.