Incendiul de la incineratorul de deșeuri periculoase din Prahova nu a fost încă stins - Intervenția pompierilor continuă peste noapte

Incendiul izbucnit in noaptea de marti spre miercuri, pe o suprafata de 4.000 de meri patrati, la un incinerator de langa Ploiesti continua sa fie activ, miercuri seara, sub forma unor focare la care apa ajunge foarte greu sau deloc. Pompierii vor actiona si peste noapte pentru stingerea focarelor din hala in care nu se poate intra.

Incendiul de la incineratorul de deșeuri periculoase din Prahova nu a fost încă stins - Intervenția pompierilor continuă peste noapte

"Incepand cu ora 19 la locul incendiului mai raman 3 autospeciale de lucru cu apa si spuma pentru a continua misiunea de stingere pe parcursul noptii. Inca mai sunt focare izolate la care apa care se refuleaza ajunge foarte greu sau aproape deloc. Se va continua misiunea de stingere pe parcursul noptii, iar maine dimineata, daca se poate realiza accesul in hala, in siguranta, se va actiona cu un utilaj care va ridica materialele pentru ca apa sa ajunga pana la ultimele focare", informeaza, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Prahova.

Accesul pompierilor in hala cuprinsa de flacari este imposibil, in conditiile in care, din cauza temperaturilor extrem de ridicate generate de deseurile periculoase si nepericuloase care au ars, tavanul halei s-a prabusit. In aceste circumstante, pompierii actioneaza pentru lichidarea incendiului de la exterior si de la inaltime.

Un incendiu puternic a izbucnit in incinta unui incinerator de deseuri de langa Ploiesti, de pe platforma industriala Brazi, autoritatile emitand un mesaj RO-Alert din cauza degajarii mari de fum. ISU Prahova a anuntat ca incendiul a cuprins o suprafata de 4.000 de metri patrati.

In ultimele luni, detinatorii incineratorului a fost amendati de mai multe ori din cauza ca nu respecta normele in vigoare, iar in prezent are activitatea suspendata.

Incendiul, provocat de un barbat

Potrivit unor informatii din ancheta, incendiul care a cuprins in dimineata zilei de miercuri, 2 iunie, incineratorul de deseuri periculoase din Prahova a fost provocat intentionat de un barbat care s-a sinucis.

Potrivit reprezentantilor Parcului Industrial Brazi unde functioneaza incineratorul ECO BURN, S.C. a intrat pe poarta societatii in cursul noptii, la ora 2.10, explicand portarului ca vrea sa-si lase bicicleta pentru ca va pleca in cursa la Iasi impreuna cu un alt coleg de serviciu, sofer.

Zece minute mai tarziu, portarul a auzit un zgomot puternic si apoi flacari si fum care veneau dinspre hala unde se afla incineratorul. La ora 02.30 deja pompierii erau solicitati sa intervina de urgenta la fata locului pentru ca din interiorul halei unde se aflau inclusiv butelii, s-au auzit mai multe explozii.